Au apărut primele imagini de la maternitatea Giuleşti
În loc să vegheze asupra nou-născuţilor din incubatoare, asistentele medicale erau într-un birou, unde câteva colege îşi serbau onomastica. Aceste declaraţii şocante aparţin unor surse medicale din Maternitatea Giuleşti. Ancheta avansează şi pe pista analizării imaginilor suprinse de camerele video aflate pe holurile spitalului.
În urma finalizării anchetei la faţa locului, specialiştii spun că o explozie este exclusă şi că a fost vorba de un incendiu. Inspectoratul Teritorial de Muncă spune că au fost încălcate normele de muncă.
Procurorii şi-au conturat câteva ipoteze de lucru şi au găsit şi suspecţi.
De asemenea, procurorii au început urmărirea penală pentru ucidere din culpă şi, după finalizarea expertizelor dispuse în acest caz, îi vor pune sub învinuire pe cei responsabili.
La spitalul unde sunt internaţi cei şase micuţi arşi, unul dintre care este în stare gravă, oamenii au venit să aprindă lumânări şi să se roage pentru însănătoşirea lor.