Au apărut târgurile cu pomi de Crăciun: Află cât va trebui să scoţi din buzunar pentru miros de brad în casă
Pomii de Crăciun aşteaptă să fie împodobiţi. Trebuie doar să mergem şi să-i luăm. Si asta deoarece, de astăzi, brazii pot fi găsiţi în toate sectoarele din Chişinău. Totuşi, oamenii nu se grăbesc să-i cumpere. Pe unii îi sperie preţurile, în timp ce alţii vor să-şi ia brazi în ajunul sărbătorilor.
Cu cât bradul este mai înalt, cu atât e mai scump. Astfel, un pom de un metru costă în jur de 100 de lei. Iar cei care depăşesc doi metri şi jumătate - 300 de lei.
"Avem de 100 de lei, de o 120, 150 până la 300 de lei. Astăzi, în prima zi de vânzare, am avut doar doi cumpărători", a spus o vânzătoare.
Deşi a rămas doar o săptămână până la Crăciun, puţini se grăbesc să cumpere brazi. În timp de unii spun că e prea devreme, alţii consideră că pomii sunt prea scumpi.
"Nu-i chiar atât de scump să cumperi un brad, anul trecut au fost mai scumpi", a menţionat un cumpărător.
"100 de lei e un preţ rezonabil, dar nu mai mult", a afirmat o altă persoană.
"E scump, dacă raportăm aceste preţuri la pensiile noastre. Am doar 1.100 de lei pensia şi nu-mi ajunge să cumpăr un brad", a precizat o altă cumpărătoare.
În acest an, agenţia "Moldislva" a pus în vânzare peste 33 de mii de brazi, cu zece mii mai puţini decât anul trecut.
- Târg al pomilor de Crăciun, confecţionaţi manual: Banii adunaţi vor fi donaţi copiilor bolnavi de cancer
- Ornamente specifice sărbătorilor de iarnă, brazi şi vin fiert la Târgul de Crăciun din centrul Capitalei
- Academia lui Moş Crăciun pregăteşte surprize pentru picii din Moldova. Ce îşi doresc copiii de sărbători