Au colectat peste 4 milioane de dolari pentru a SALVA o fabrică de ciocolată
După ce proprietarul Cadbury a anunțat că va închide fabrica de ciocolată din orașul neozeelandez Dunedin, o campanie la nivel național pentru salvarea fabricii a dus la strângerea a peste 4,7 milioane de dolari neozeelandezi (3,39 milioane de dolari americani) într-o singură săptămână, scrie Agerpres.ro
Pentru a împiedica mutarea fabricii în Australia, cetățenii obișnuiți s-au alăturat unei campanii pentru cumpărarea unității care produce o serie de dulciuri foarte populare în Noua Zeelandă.
Anterior în cursul acestui an, proprietarul Cadbury, gigantul Mondelez (fost Kraft) a anunțat că va închide fabrica de ciocolată din Dunedin care produce branduri precum Jaffa, Pineapple Lump sau batoanele de ciocolată Buzz și Pinky. Anunțul a provocat indignare, întocmirea unei petiții publice, adunări de protest și chiar apeluri la boicotarea tuturor produselor Cadbury.
Decizia de a muta producția în Australia nu doar că ar pune capăt unei tradiții de 150 de ani în orașul din sudul Noii Zeelande și ar provoca pierderea a 350 de slujbe, dar ar însemna și sfârșitul pentru producția locală a unora dintre bomboanele de ciocolată favorite ale neozeelandezilor.
"Fabrica de ciocolată a fost o parte integrantă a industriei din Dunedin de când cei mai mulți dintre noi își pot aduce aminte", a declarat consilierul local Jim O'Malley, fan declarat al Pineapple Lump.
"Mirosul, muncitorii, popularitatea turistică, faptul că Cadbury era un exportator cu sediul la Dunedin sunt toate motive pentru care suntem atât de pasionați să o luăm înapoi", a spus el.
Totuși, întrucât proprietarii susțin că în jur de 70% din produsele fabricate în Noua Zeelandă sunt exportate, în principal în Australia, unitatea este prea scumpă pentru a rămâne în funcțiune. În pofida semnelor locale de solidaritate, Cadbury și-a menținut decizia de a opri producția. Compania a aruncat însă un colac de salvare localnicilor din Dunedin săptămâna trecută, când a cerut ca eventualele entități interesate în fabricarea unor produse reprezentative la nivel local să anunțe acest lucru.
O'Malley a înființat rapid Dunedin Manufacturing Holdings, un grup de voluntari care au încercat să adune capital prin crowdfunding pentru păstrarea fabricii în Dunedin.
Deși a nevoie de 20 de milioane de dolari pentru a cumpăra construcția și a relansa producția în interiorul fabricii Cadbury existente, el și-a propus un obiectiv inițial de 5 milioane de dolari neozeelandezi pentru a atrage sprijinul comunității pentru strângerea de fonduri.
O săptămână mai târziu, el se apropie deja de această țintă. Până miercuri, mii de susținători s-au angajat să investească 4,7 milioane de dolari neozeelandezi. Visul de a deține o bucată din fabrica de ciocolată i-a atras însă chiar și pe străini. "Mai multe țări sunt reprezentate printre cei care au venit cu bani", a spus O'Malley.
Deși cei mai mulți dintre cei interesați sunt din Noua Zeelandă, urmați de cei din Australia, există și investitori din Zurich, Berlin, Seul, Manila, Singapore și multe state americane.
Cei mai mulți au venit cu sume între 1 și 1.000 de dolari, dar au fost și angajamente de peste 100.000 de dolari. Banii nu reprezintă donații, ci investiții în noua companie. "Facem apel la public să investească într-o companie care va fi deținută de oameni", au precizat organizatorii.
"Anticipăm că va fi o afacere profitabilă și care le va aduce profit investitorilor", a subliniat O'Malley.
Pe mulți însă îi atrage nu promisiunea câștigurilor, cu noțiunea romantică de a deține o parte dintr-o fabrică de ciocolată. "Mi-ar plăcea să dețin 0,1% dintr-o fabrică de ciocolată", a scris unul dintre susținătorii campaniei pe pagina de Facebook a acesteia.
Nu este pentru prima dată când neozeelandezii se angajează într-o astfel de strângere de fonduri. Anul trecut, 39.239 de cetățeni ai acestui stat au adunat 2,25 milioane de dolari pentru a cumpăra Awaroa Inlet, o plajă de pe Insula de Sud a țării.
Când localnicul Duane Major a văzut că plaja, definită ca "cea mai bună de pe planetă", era listată pe un site imobiliar, el s-a gândit că ar fi bine ca aceasta să nu se afle în proprietatea unei singure persoane și a inițiat o campanie de crowdfunding. Două luni mai târziu, neozeelandezii au cumpărat fâșia de plajă de 800 de metri cu suprafața de șapte hectare, care a devenit parte din Parcul național Abel Tasman.
În condițiile în care mai rămâne o săptămână pentru a aduna restul de bani până la 21 iunie, localnicii din Dunedin sunt încrezători că vor avea sprijinul necesar pentru a cumpăra și conduce fabrica. "Suntem atât de aproape că putem mirosi boabele de cacao", susțin organizatorii.
- EXPLOZIE la o fabrică de praf de puşcă din Polonia. Două persoane date dispărute şi alte 17 rănite
- Zeci de oameni din Hânceşti şi-au găsit un loc de muncă stabil şi bine plătit la o fabrică de încălţăminte
- Explozie puternică la o uzină chimică din China: cel puțin 8 victime
- Explozie urmată de un incendiu la o fabrică de focuri de artificii din India: 25 de oameni au murit, iar opt, răniți
- PERCHEZIŢII CNA la o fabrică de ţigări din Căuşeni care vinde ţigări la preţuri mai mici decât plafonul stabilit de lege