Au comis infracţiuni! MII DE DEMNITARI, sancţionaţi pentru că nu au respectat austeritatea
Peste 3.100 de înalţi responsabili au fost sancţionaţi în luna august pentru că au încălcat normele de austeritate ale Partidului Comunist Chinez (PCC), ceea ce ridică la 17.000 numărul demnitarilor admonestaţi anul acesta din astfel de motive, relatează Comisia Centrală de Inspecţie şi Disciplină, potrivit obiectiv.info.
În 2014, în total 40.000 de înalţi responsabili au fost sancţionaţi pentru cheltuieli excesive, cu pedepse care au variat de la simple sancţiuni până la retrogradare sau destituirea din funcţie.
Anul trecut, partidul de guvernământ din China a cheltuit 925 de milioane de dolari pentru deplasări în străinătate, folosire a maşinilor oficiale şi distracţii, cu 199 de milioane mai puţin decât fusese prevăzut iniţial.
Campania pentru austeritate - încadrată în lupta guvernului împotriva corupţiei - a avut ca efect secundar diminuarea afacerilor în unele sectoare importante ale economiei chineze precum cel turistic, comerţul cu produse de lux, restaurantele de clasă sau cazinourile din Macao.