Au fost exponate ascunse de ochii lumii. Muzeul Naţional de Istorie îşi scoate comorile la iveală
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei îşi scoate comorile la lumina zilei. Bijuterii din aur şi argint, vechi de mii de ani, sunt expuse în premieră. De asemenea, vizitatorii pot admira monede şi arme unicat, care au stat zeci de ani ascunse de ochii lumii în subsolurile muzeului.
Cele peste două mii de obiecte expuse pentru prima dată au fost descoperite în ultimii 60 de ani pe teritoriul Moldovei. Bijuteriile pentru femei predomină.
Măiestria oamenilor care trăiau pe tărâmurile noastre acum câteva mii de ani îi uimeşte şi astăzi pe istorici.
"Vedeţi piesele, două de jos, iniţial brâul era în starea aceasta pe care o vedeţi. A fost destul de problematic pentru a fi recuperat deoarece în argint este un procent de cupru", a explicat cercetătorul ştiinţific Valeriu Bubulici.
"Avem nişte specialişti redutabili, istorici, arheologi, în primul rând care au ştiut de a lungul anilor să adune aşa comori cu care să se poată mândri orice stat", a menţionat ministrul degrevat al Culturii, Monica Babuc.
Expoziţia a fost posibilă datorită unei donaţii din partea Ambasadei americane, în valoare de 36.000 de dolari, bani din care a fost cumpărat utilaj modern pentru repararea şi conservarea acestor relicve.
"Datorită acestui proiect, poporul moldovenesc va descoperi cât de bogat este patriomoniuli cultural al acestei ţări", a enunţat ambasadorul SUA în Moldova William Moser.
Expoziţia inaugurată la Muzeul Naţional de Istorie va fi una permanentă.
- Guvernul României donează 1.000.000 de euro pentru reconstrucţia Muzeului Naţional de Artă
- Monica Babuc: Autorităţile vor atrage investiţii străine pentru reabilitarea monumentelor istorice
- Cel mai vechi muzeu din ţară a împlinit 125 de ani. Instituţia are nevoie urgentă de reparaţie capitală (VIDEO)