Au fost inventate şosetele care te scapă de mirosul picioarelor. Cum funcţionează şi cât vor costa
Nu există persoană care să nu-și fi dorit vreodată șosete care să nu miroasă. SilverAir Crew Sock este un proiect care căuta bani pe platforma de crowdfunding kickstarter și promite exact asta: șosete care nu se împut și picioare veșnic proaspete. Se pare că problema picioarelor urât mirositoare este una reală, având în vedere că, în numai 12 ore, a strâns peste 72.000 de dolari, potrivit playtech.ro.
Pentru a dovedi eficiența sistemului, șosetele prototip au fost purtate de un ciclist, pe ruta New York – Los Angeles, timp de două săptămâni, fără spălare. ”Nu miroseau după acest timp. Atunci am decis că trebuie să le punem pe piață”, a declarat Sam Mazumdar, fondatorul Y Athletics.
Aceasta este cea de-a doua pereche de șosete de acest tip lansată de Y Athletics și al treilea produs care nu necesită spălare, gama incluzând și un tricou.
SilverAir Crew Socks vor fi disponibile în mai 2016, iar fiecare pereche va costa 25 de dolari.