Au fotografiat casa președintelui Iohannis, iar acum sunt anchetaţi de jandarmi. Printre făptaşi este şi un moldovean
O comisie îi va cerceta pe cei cinci jandarmi care, marți seara, au dus la sediul Poliției Sibiu, doi turiști care au fotografiat casa președintelui Klaus Iohannis, potrivit agerpres.ro.
"S-a demarat o cercetare internă la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu", a precizat Alexandru Costea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu.
Marți seara, ofițerul SPP care păzea casa președintelui Klaus Iohannis, de pe strada Bâlea din Sibiu, a chemat un echipaj de jandarmi, pentru a verifica doi turiști care fotografiau imobilul.
Cei cinci jandarmi i-au legitimat pe cei doi turiști, un polițist din Republica Moldova și o femeie și i-au condus la sediul Poliției Sibiu.
Cei doi turiști au părăsit sediul Poliției Sibiu după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că nu reprezintă niciun pericol.
"La sediul Poliției Municipiului Sibiu, cele două persoane, o femeie și un bărbat, au fost aduse aseară în jurul orelor 19.00, de un echipaj al Jandarmeriei. Noi nu am făcut altceva decât să interogăm bazele de date, pentru a face o verificare suplimentară, cu privire la identitatea lor. Având în vedere că nu s-a constat nimic, oamenii au fost liberi să plece", a precizat comisarul Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
Jandarmeria Sibiu susține că este legal să faci fotografii casei președintelui Iohannis, de pe domeniul public.
Jandarmii sibieni au verificat actele mai multor cetățeni, de când fostul primar sibian a fost ales președinte, pe motiv că au staționat mai mult timp în fața casei acestuia, aflată pe strada Bâlea, în zona centrală a Sibiului.
- Klaus Iohannis, despre situaţia politică din Moldova: "Sunt convins că se vor găsi soluţii"
- Iohannis speră că va fi învestit cât mai repede noul Guvern de la Chişinău şi că va fi reluată finanţarea
- Klaus Iohannis: Moldova a realizat un pas important în depășirea crizei politice
- Timofti a avut o convorbire telefonică cu Iohannis. Discuţiile dintre cei doi lideri de stat
- Asigurările date de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş pentru Moldova
- Klaus Iohannis: România este clar alături de Republica Moldova. Vă sprijinim în parcursul european