Au fugit din ţările lor ca să ajungă departe de războaie, foamete sau dictatură. Au lăsat în urmă amintiri, casa în care trăiau, părinţii şi fraţii, dar şi-au salvat viaţa. Unii dintre aceşti refugiaţi şi-au găsit un rost în Moldova.

30 de suflete îşi hrănesc speranţa într-o viaţă mai bună, de când au ajuns la Centrul de cazare pentru solicitanţii de azil şi refugiaţi din Capitală, printre care sirianul Khozam şi africanul Kiros, din Eritreea. Ambii au fugit de teroarea unor regimuri dictatoriale, unde viaţa omului nu valorează nimic.

"Acolo este război – Siria cu Siria. Au fost omorâţi copiii, femeile care nu sunt vinovate. Merge războiul pentru un om, dar sunt omorâţi pe zi câte 300 – 400 de persoane", a relatat Khozam Alahmad.

Frica parcă s-a lipit de Khozam şi devine mai apăsătoare când citeşte pe Internet ştirile din ţara lui. De fiecare dată, gândurile lui se îndreaptă către familia despre care nu mai ştie nimic şi se întreabă tot timpul dacă apropiaţii săi au reuşit să-şi găsească un adăpost sigur.

"Familia mea toată e acolo, am cinci fraţi şi două surori, deja mama şi tata. Acum, în Siria nu ştii care are dreptate, Armata sau omul care a fost împuşcat", spune bărbatul.

Avea 22 de ani când şi-a forţat norocul şi, deocamdată, a câştigat. Din 2011 este în Moldova şi nu vrea decât să se bucure de gustul libertăţii şi al păcii.

"Acum merge război în Siria şi nu mă pot duce înapoi. Înainte de a veni eu în Moldova, războiul nu era ca şi acum. Era mai puţin. Era doar într-un oraş. Acum în toată Siria este război", a remarcat Khozam.

Până nu demult, a lucrat ca îngrijitor la o fermă de vite, dar acum îngroaşă rândurile şomerilor. Nu vrea să stea cu mâna întinsă, aşa că îşi caută un loc de muncă. "Eu ştiu să trag energie electrică în case, eu pot lucra la abator, unde se taie vite, cârlani, oi. Nu-i greu tare în Moldova, e greu de găsit de lucru. Dacă cauţi, găseşti de lucru, dar salariul e mic. Cu 3.000 de lei ce poţi să faci?", constată tânărul.

De fapt, Khozam nu-şi numără banii doar pentru el, fiindcă şi-a întemeiat o familie de care vrea să aibă grijă cu toată dragostea pe care o are de dăruit. "Oamenii la voi sunt buni. Îmi place Moldova şi nu pot fără ea. Eu am femeie moldoveancă. E însărcinată. Ea mă place pe mine, mie îmi place de ea. Eu vreau să locuiesc cu ea. Pot să mănânc toată ziua sare cu pâine, dar voi trăi în Moldova", a spus el.

Povestea lui Kiros e oarecum asemănătoare. A fugit din Eritreea nu doar din cauza dictaturii care controlează vieţile tuturor, ci mai ales pentru că era speriat că va ajunge să facă armata. În ţara sa, chiar dacă încă sunt la şcoală, băieţii sunt înrolaţi obligatoriu când împlinesc 18 ani.

"Trebuia să-mi petrec toată viaţa în Armată, să nu-mi pot vedea familia, să nu mă căsătoresc, să nu lucrez", a precizat Kiros Tesfaldet.

Avea doar nouă ani când a pornit în pribegie. Înainte de a învăţa geografie, destinul l-a purtat patru ani prin în Etiopia, apoi în Sudan şi Egipt. În cele din urmă, a ajuns în Israel. "Mi-au dat o locuinţă, nişte haine, mâncare. Asta până la vârsta de 18 ani, pentru că încă eram minor şi nu mă puteam duce la lucru", a povestit Kiros.

După cinci ani de stat în Israel se obişnuise deja cu locul. Dar la sfârşitul anului trecut, a fost nevoit să pornească iar la drum. Populaţia locală s-a revoltat că numărul prea mare de refugiaţi africani constituie o povară pentru banul public şi că riscă să devină o ameninţare pentru identitatea statului evreu. Aşa că, acum trei luni, Kiros a ajuns în Moldova. Are 19 ani şi vrea o viaţă normală.

"Nu ştiam nimic despra această ţară. Ştiam doar că e în Europa. Eu nu sunt flămând, eu pur şi simplu am nevoie de protecţie, vreau să trăiesc în libertate. De când am părăsit patria, am vorbit o singură dată cu mama, când eram în Sudan. Eu plâng întotdeauna, pentru că îmi iubesc familia, pentru că nu mi-am văzut mama. Ea plânge ca şi mine, pentru că nu m-a văzut de când eram copil", a relatat tânărul.

Centrul de cazare pentru solicitanţii de azil şi refugiaţi din Chişinău oferă condiţii decente celor care ajung aici. În camere sunt cazate câte două, trei persoane. Există o sală de sport şi una de calculatoare. Iar refugiaţii sunt ajutaţi să înveţe limba şi apoi să-şi găsească un loc de muncă. În ceea ce priveşte mâncarea, dat fiind mozaicul de culturi şi tradiţii, fiecare îşi pregăteşte felurile preferate.

Kiros prepară nişte paste ca în ţara lui. Aparent, nimic deosebit. Dacă guşti, te convingi că nu e chiar aşa, fiindcă a pus condimente din belşug. Nici Khozam nu a uitat gustul special al mâncărurilor de acasă şi încearcă să îl păstreze şi aici. "Am gustat mâncarea de la voi. Să o mănânc aşa… îţi spun că nu are sare, nu are aşa… serios. La noi e altfel mâncarea. Voi nu mâncaţi mentă. Voi nu o puneţi în mâncare, noi o punem. O pui în mâncare, gustul e altfel", a menţionat acesta.

Există şi refugiaţi care iniţial erau convinşi că Moldova e doar un popas temporar, dar provizoratul s-a prelungit mult. Usama Abed deja locuieşte în Moldova de 20 de ani. A plecat din Palestina la studii, apoi nu a mai putut reveni acasă, din cauza războiului. N-a pierdut vremea şi nu nici nu şi-a plâns de milă. S-a însurat cu o moldoveancă, iar din iubirea lor s-au născut doi copii. Yusef are 11 ani, iar Jaklin, 10 ani.

"Acolo a început războiul şi era greu să mă întorc în ţară. Aveam deja familie, copii. Unde să pornesc? Părinţii îmi sunt acolo, fraţii, surorile", a relatat bărbatul.

Chiar dacă ştie ce orori face războiul în ţara lui, Usama le povesteşte copiilor lucruri frumoase despre Palestina. Vrea ca aceştia să-i cunoască tradiţiile şi să o iubească.

"Eu ştiu despre Palestina că ea este lângă Israel şi Egipt şi acolo este foarte cald", a spus fiul lui Usama, Yusef.

Cei mici au învăţat şi câteva expresii în arabă. Nu se ştie când vor avea nevoie de ele, dar e bine să le ştie.

Familia Abed locuieşte în satul Rezeni din raionul Ialoveni. Ca şi alţi refugiaţi, au primit dreptul de a sta cinci ani gratuit într-o locuinţă. Usama îşi întreţine soţia şi copiii dintr-o mică afacere cu un bar din Chişinău.

"Un alt business mai bun nu am putut găsi. Nu e cea mai bună alegere. Veniturile sunt mici şi sunt nevoit eu însumi să lucrez aici, ca să am ceva profit", s-a plâns Usama.

Când vorbeşti cu ei, îţi dai seama că formează o familie normală şi fericită în Moldova. Dar lui Usama îi plânge sufletul de dor şi recunoaşte: s-ar întoarce în Palestina: "Dacă acolo va fi pace, desigur că ne vom duce. Oricum vreau acasă, în patria mea. Copiii pot să rămână, dar noi oricum trebuie să ne întoarcem acolo".

"Şi pentru mine asta-i ţara mea şi nu aş vrea să o părăsesc cu totul. Dar aş vrea să mergem şi să trăim acolo. Pe urmă, dacă va fi totul bine şi pace, dacă o să vrea Dumnezeu, să venim în ospeţie. Copiii poate vor rămâne aici să înveţe. Multe se pot întâmpla", a remarcat Valentina Aba, soţia lui Usama.

În prezent, în Moldova sunt 275 de persoane înregistrate în sistemul de azil. Dintre acestea, 79 au statut de refugiaţi, 131 sunt sub protecţie umanitară, iar 65 sunt solicitanţi de azil. Majoritatea provin din Siria, iar ceilalţi din ţări precum Palestina, Sudan, Iran, Pakistan, Afganistan, Armenia. Toate măcinate de războaie.

"Persoana, din moment ce s-a adresat, beneficiază de un ajutor financiar de în sumă de 600 de lei. În caz că obţine una dintre formele de protecţie, refugiat sau beneficiar de protecţie umanitară, poate beneficia de un ajutor social din partea statului pe parcursul a şase luni, de circa 800 de lei. Nu ne putem permite niciun bănuţ mai mult. Din păcate, statul nostru nu-şi poate asuma asigurarea cu locuinţe a acestor persoane", a menţionat şefa Direcţiei azil şi integrare din cadrul Biroului migraţie şi azil, Ecaterina Silvestru.

Dar nu toţi cei care cer asemenea ajutor sunt oameni de bunăcredinţă. Mulţi s-au declarat refugiaţi, dar căutau doar o cale spre Occident.

"Ţara noastră încă mai continuă să fie folosită în calitate de tranzit spre ţări europene", a constatat Ecaterina Silvestru.

Şi pentru că sunt destui doritori de aşa ceva, au apărut şi reţele de călăuze ilegale, care fac bani frumoşi, păcălindu-i pe fugari.

"Persoane care au fost aduse cu vaporul până în Iliciovsc, trecute prin stufărişurile de acolo, prin câmp, pe partea noastră, le-a preluat un taxi, le-a adus până la Aeroport, unde persoana care le-a întâlnit le-a spus – telefoanele, ceasurile, banii mi le daţi, pentru că eu vă aranjez mai departe. Iată voi mergeţi acolo, este mai departe un centru de azil. Voi aţi ajuns deja în Germania, iată vedeţi aeroportul. Alt caz a fost când noaptea i-au adus în faţa ambasadei Germaniei, le-au arătat drapelul, aşa – plătiţi, daţi banul că aţi ajuns în Germania. Persoanele, cu stupoare, abia dimineaţa au văzut că sunt cu totul în altă parte", a relatat Ecaterina Silvestru.

În prezent, doar 30 de persoane se află ilegal în Moldova şi urmează să fie repatriate. În schimb, refugiaţii cu statut legal au dreptul în continuare să-şi facă un rost şi să se bucure de liniştea şi pacea care au murit demult în ţările lor.