canal tv
Au furat bijuterii de peste 600.000 de lei dintr-un magazin. Un grup criminal organizat, care ar fi comis furturi de proporții în orașele Ceadîr-Lunga și Taraclia, a fost destructurat de oamenii legii.
Potrivit Poliţiei, în luna martie a acestui an, membrii grupului, cu vârste cuprinse între 26 și 28 de ani, au furat 12.000 de lei depozitaţi în seiful unui magazin, precum și mai multe bijuterii în valoare de peste 600.000 lei, puse în vânzare într-un magazin specializat.
În rezultatul perchezițiilor, polițiștii au ridicat sume de bani, bijuterii, articole vestimentare, măști și arme deținute ilegal.
Doi dintre membrii grupului criminal au fost reținuți, iar ulterior, plasați în arest pentru un termen de 30 de zile.
Investigațiile continuă întru stabilirea tuturor membrilor grupului infracțional și a bunurilor sustrase, astfel încât să devină posibilă recuperarea pagubelor părților vătămate.
Pentru faptele comise, indivizii riscă o pedeapsă cu închisoarea pentru un termen de până la 12 ani.