Au furat milioane de pe conturile americanilor. Cinci moldoveni, reţinuţi pentru fraude online (VIDEO)
Două grupări criminale, care au sustras ilegal peste trei milioane de lei de pe cardurile bancare ale cetăţenilor americani, au fost anihilate. În timpul percheziţiilor au fost reţinute cinci persoane cu vârsta cuprinsă între 22 şi 37 de ani, una dintre ele fiind în arest preventiv.
Poliţiştii au efectuat peste 20 de percheziţii la domiciliul şi la locul de muncă ale suspecţilor.
"În urma percheziţiilor au fost ridicate peste 50 de sisteme informatice, 20 de telefoane mobile, 25 de flashuri usb şi alte dispozitive de stocare a informaţiei. Au fost ridicate şi alte utilaje care au fost folosite pentru comiterea acestor infracţiuni", a declarat şeful adjunct al Centrului pentru combaterea crimelor informatice, Veaceslav Bădărău.
Peste o mie de cetăţeni ai SUA au fost furaţi în timp ce efectuau operaţiuni de plată online.
"La solicitarea persoanei X, Y, Z efectuau supliniri ale numerelor GSM. Ulterior din aceşti 50 % din bani, 35 % îi reveneau persoanei care a vândut date de pe cardurile bancare, iar restul 15% îi rămâneau persoanei care a suplinit contul", spune procurorul sectorului Botanica, Lilian Cociu.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi suspecţii riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 12 ani.
- Deţinătorii de carduri vor fi mai protejaţi, iar băncile vor fi obligate să acorde despăgubiri clienţilor
- "Afacerist" în afara legii. Poliţia a descoperit în locuinţa sa 63 de carduri bancare contrafăcute şi timbre de acciz falsificate
- Moldovenii efectuează mai multe operaţiuni cu cardul. 85 la sută sunt retrageri de bani din bancomate
- DATE ALARMANTE! Numărul infracţiunilor cibernetice s-a dublat în 2013