Au găsit compromisul: Formuzal va renunţa la dizolvarea Adunării Populare
Tensiunile de la Comrat au fost aplanate. Başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, şi deputaţii Adunării Populare au ajuns la un compromis. Liderul de la Comrat a declarat că va renunţa la dizolvarea Adunării Populare, dacă aleşii vor modifica Legea bugetului.
La negocierile de duminică, care au durat mai bine de 3 ore, au participat başcanul Găgăuziei, deputaţi ai Adunării Populare, membri ai Executivului de la Comrat, primari, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale din regiune. Potrivit lui Ana Harlamenco, preşedintele Adunării Populare, discuţiile au fost aprinse.
"Am fost surprinşi de anunţul lui Formuzal, care a declarat că nu intenţionează să dizolve Adunarea Populară, deşi tocmai pentru aceasta a convocat primarii. După trei ore de negocieri, başcanul şi-a dat acordul de a semna bugetul pentru 2012. La următoarea şedinţă a Adunării Populare, proiectul bugetului va fi examinat şi vor fi făcute modificările convenite de comun acord" a precizat preşedintele Adunării Populare a Găgăuziei.
"Am negociat asupra celor patru poziţii şi, după cedări reciproce şi compromisuri am ajuns la consens. Voi semna Legea bugetului, care a fost adoptată, după care vom face modificările convenite", a specificat Formuzal.
Tensiunile în Găgăuzia au apărut acum câteva zile, din cauza bugetului autonomiei pentru 2012. Başcanul Mihail Formuzal a declarat că va iniţia procedura dizolvării înainte de termen a Parlamentului de la Comrat, dun cauza că bugetul local contravine Bugetului Republicii Moldova. În replică, preşedintele Adunării Populare a Găgăuziei, Ana Harlamenco, a spus că va începe consultări cu membrii prezidiului Adunării şi cu primarii pentru demiterea din funcţie a lui Mihail Formuzal.