Au început înscrierile în clasa întâi. Ce acte trebuie să conţină dosarul
Tot mai puțini elevi sunt înmatriculați în clasa I, iar printre cauzele principale ale acestui fenomen se află scăderea demografică și emigrarea. Pentru cei rămași, numărătoarea inversă până la momentul când vor păși pentru prima dată pragul școlii a început acum, odată cu primele etape ale admiterii.
Părinții care vor să-și înscrie copiii la școală pentru noul an școlar, pot depune deja dosarele. Pentru setul de acte, e nevoie de o cerere, buletinul de identitate al părintelui, certificatul de naștere al copilului care să confirme că acesta are vârsta necesară și fișa medicală, scrie prime.md.
"Pentru a doua etapă, pot depune dosarul părinții care solicită acea instituție, dar n-au încăput în prima etapă. Și se pot înscrie în a doua etapă acei copii care până la 1 septembrie încă nu au împlinit 7 ani", a spus secretarul de stat în educație Angela Cutasevici.
Școlile sunt obligate să înmatriculeze orice copil care a împlinit vârsta de 7 ani, fără niciun fel de testări suplimentare.
Există însă niște excepții. De exemplu, în cazul în care copilul va merge la o școală cu profil artistic sau sportiv, acesta va fi supus unor teste de specialitate. La fel se va întâmpla și în cazul acelor copii care nu au împlinit vârsta necesară.
"În cazul în care părinții vor să dea copilul înainte de 7 ani, trebuie să aibă neapărat trecută discuția cu psihologul Centrului Psiho-pedagogic, care dă sau refuză recomandarea pentru a fi înscris copilul în clasa I. Este o recomandare pentru dezvoltarea a copilului normală, în grădinițe sau în școală", a zis directorul liceului Gheorghe Asachi, Boris Volosatîi.
Acum se pare admiterea a devenit mult mai complicată decât era înainte, iar copiii trebuie să știe o mulțime de lucruri. Adevărul e că această cerință nu e obligatorie, iar învățarea abecedarului la școală nu a anulat-o nimeni.
"Nu trebuie să cunoască 2 limbi străine, nu trebuie să danseze vals, trebuie să-i învețe pe copii să-și lege șireturile, să se poată îngriji după sine, dacă merge la o baie, mai ales că băile noastre de la instituțiile de învățământ nu sunt băile de acasă. E de dorit copiii să treacă grupa pregătitoare la grădiniță, dar sunt situații și situații", a spus directorul liceului Gheorghe Asachi, Boris Volosatîi.
În 2017, peste 36.000 de elevi au pășit pentru prima dată în clasa I.
Din cauza scăderii demografice, tot mai puțini părinți solicită admiterea în școli, iar în ultimii ani, concursul la admiterea în școli a scăzut considerabil.
- Filip Kirkorov, vizită fulger la Chişinău. Detalii neştiute din viaţa artistului, dezvăluite într-un interviu pentru Prima Oră (VIDEO)
- Întâlnire memorabilă cu fiul lui Charlie Chaplin. Ce secrete le-a dezvăluit Eugene Chaplin reporterilor de la Prima Oră (VIDEO)
- De ce trebuie să alegi Odesa, dacă vrei să evadezi pentru câteva zile din Capitală (VIDEO)