Au început lucrările de demolare a blocului avariat de la Otaci (FOTO/VIDEO)
A început demolarea blocului cu nouă etaje din Otaci, prăbușit parțial vara trecută. În primă fază, lucrările vor fi făcute cu ajutorul unui robot, astfel încât muncitorii să nu se expună riscului de accidente, în condiţiile în care imobilul este grav avariat.
Robotul poate fi manevrat cu ajutorul unei telecomenzi chiar şi de la 200 de metri distanţă.
"Principiul de funcţionare al acestui robot este că permite înlăturarea factorului uman, adică nu trebuie perforatoare şi alte instrumente. Funcţia lui de bază este de demolare, el nu face vibraţii pe clădire. Iată aşa lucrează!", a spus managerul companiei care se ocupă de demolare, Alexei Grișan.
Locatarii au evacuat tot ce au putut din propriile apartamente. Oamenii și-au scos toată mobila din casă, electrocasnicele și chiar ușile și ferestrele. Au rămas doar pereții goi și mormane de deșeuri.
"Bine că-l demolează pentru că este extrem de avariat, în caz contrar se poate întâmpla o tragedie. Foarte bine că-l dau jos".
La faţa locului sunt salvatori şi poliţişti care monitorizează permanent situaţia. Echipa care se ocupă de demolare este formată din 17 persoane.
În cel mult 20 de zile, blocul nu va mai fi în acel loc.
"IGSU este prezent aici pentru a monitoriza situaţia în timpul lucrărilor de demolare. De asemenea, ducem cont de tot ce este aici şi suntem responsabili să evităm toate situaţiile de risc care pot apărea pe parcursul procesului de demolare", a menționat şeful Direcţiei Situaţii Excepţionale Edineţ, Vitalie Vicol.
"Am amenajat aici un stat major pentru responsabilii de la IGSU care vor monitoriza procesul de demolare. Poliţia a restricţionat accesul în zonă", a spus primarul oraşului Otaci, Dmitrii Zavroțchi.
Guvernul a alocat peste 2 milioane de lei pentru demolarea blocului prăbuşit, care face parte dintr-un complex rezidenţial din două clădiri. Înainte de a se surpa, în edificiu locuiau 51 de oameni. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit.