Au încercat de trei ori să se căsătorească, însă planurile le-au fost năruite! Ce li se întâmpla în prag de nuntă
Jenny Swarers şi Dustin Morgan, din Texas, au încercat de trei ori să se căsătorească, însă de fiecare dată planurile lor au fost zădărnicite de fenomene meteorologice, cel mai recent, de uraganul Harvey, scrie CNN, citat de News.ro.
Cei doi s-a cunoscut în liceu şi au o relaţie de cinci ani. După ce s-au logodit, au petrecut un an planificând nunta, însă în aprilie 2016, râul Sabine s-a revărsat.
"Apa era de doi metri în sală", şi-a amintit Swarers.
Au decis să reprogrameze evenimentul pentru luna aprilie a anului următor, în acelaşi spaţiu, însă lucrările de reparaţie nu fuseseră finalizate şi sala nu era gata până la data stabilită.
Aşadar, al trelea plan al lor a fost să se căsătorească sâmbătă la Houston, unde aşteptau 150 de invitaţi.
Chiar dacă oraşul nu se află pe direcţia uraganului Harvey, riscul de inundaţii este iminent. Încă de miercuri, numărul invitaţilor care au confirmat prezenţa a scăzut de la 150 la 40, apoi la 15.
"După ce preotul a anunlat, ne-am gândit că poate intrăm în direct cu el pe Skype. Dar am ştiut că suntem nevoiţi să anulăm", a glumit Swarers.
"Ne-am dat seama că Harvey câştigă", a spus ea.
Cuplul, care trăieşte în Orange, Texas, în apropierea graniţei cu statul Louisiana, nu exclude ideea de a se căsători în Las Vegas, departe de apă.