Au încercat să treacă frontiera cu procuri FALSE. Două maşini au fost reţinute la vamă (FOTO)
publika.md
Poliţiştii de frontieră au depistat în punctele de trecere Palanca și Sculeni doi bărbați care au prezentat la control, pentru autovehiculele pe care le conduceau, procuri falsificate.
La data de 5 iulie, în jurul orei 15.30, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat prin punctul de trecere Palanca, un cetățean român în vârstă de 26 de ani, conducând un Mercedes, înmatriculat în Bulgaria. În timpul controlului documentelor de călătorie și cele pe mijlocul de transport, polițiștii de frontieră au avut careva rezervări asupra procurii, documentul ce îi dădea dreptul tânărului de a utiliza autoturismul.
La extinderea verificărilor s-a constatat că împuternicirea notarială, eliberată de autoritățile bulgare, nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unui act autentic, fiind identificate mai multe elemente de falsificare.
Șoferul a declarat polițiștilor de frontieră că nu cunoștea despre cele depistate, justificând prin faptul că nu participase la perfectarea documentelor pentru mașină când a procurat-o.
Falsul depistat a fost temei de a ridica procura, pentru ulterioara expertizare, și de a indisponibiliza autovehiculul pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Tudora-1, până la finalizarea investigațiilor.
Câteva ore mai târziu, polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni au reținut un alt Mercedes, înmatriculat în Republica Cehă. La volanul mijlocului de transport se afla un cetățean moldovean în vârstă de 37 ani.
Câteva ore mai târziu, polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni au reținut un alt Mercedes, înmatriculat în Republica Cehă. La volanul mijlocului de transport se afla un cetățean moldovean în vârstă de 37 ani.
Printre documentele prezentate la control, polițiștii de frontieră au depistat împuternicirea notarială cehă care conținea semne vădite de falsificare. Și în cazul dat, a fost luată măsura de ridicare și transmitere a documentului către expertiză, iar mijlocul de transport reținut în Sectorul Poliției de Frontieră Sculeni.
În ambele cazuri, polițiștii de frontieră au întocmit procese verbale de audiere şi constatare a infracţiunii.
În ambele cazuri, polițiștii de frontieră au întocmit procese verbale de audiere şi constatare a infracţiunii.
Dacă se va demonstra vina, proprietarii riscă amendă de până la 1500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
- BMW-uri din Lituania cu procuri false la frontieră
- Au fost reţinute 15 maşini cu numere străine care au depăşit termenul de aflare în Moldova
- Două maşini cu acte false au fost reţinute la Tudora şi Vulcăneşti
- Maşini cu acte false la frontieră: Cinci şoferi au fost arestaţi
- "Închiriau" maşini de lux cu procuri false şi le vindeau. Acum vor înfunda închisoarea!
- Surpriză la vamă. 11 maşini cu acte contrafăcute, descoperite la frontieră