Au învăţat 10 ani la Medicină, dar nu au lucrat din cauza salariului prea mic VEZI povestea a doi soţi
Au studiat medicina ani de zile, iar atunci când a venit timpul angajării, au constatat că profesia obţinută nu le poate asigura nici pe departe un trai decent. Asta, pentru că statul oferă medicilor salarii prea mici, în timp ce condiţiile de trai sunt din ce în ce mai scumpe. Este vorba despre soţii Renata şi Eugen Cebotari din Chişinău, care au făcut 10 şi, respectiv, 6 ani de medicină generală. Acum, Renata este stilist-coafor, iar Eugen este proprietarul unui local.
Mai întâi, Renata, a studiat la Colegiul de Medicină, apoi la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu" din Chişinău, după care a făcut chiar şi cursuri practice la spital. Diplomele pe care le-a obţinut pe parcurs nu-i folosesc acum aproape la nimic.
"Am ales medicina pentru că a fost o dorinţă a părinţilor. Adică facem parte dintr-o dinsatie a medicilor şi eu, şi soţul. Nu, nu îi voi îndemna să facă medicină pe copiii mei", spune Renata.
Şi pentru Eugen cea mai mare problemă după absolvire a fost salariul prea mic. El consideră că leafa de medic nu i-ar fi ajuns nici pe departe ca să-şi întreţină familia.
"Ca să faci medicina trebuie să te implici sută la sută în ea, că de asta depinde viaţa omului. Dar ca să o faci trebuie să nu ai alte griji cum este în Europa, acolo medicul nu se deranjează să plătească cu ceva gazda, să aibă ceva bani, maşină, un apartament. Acolo nu se deranjează, el acolo se ocupă numai de medicină, de aceea şi succesele în medicina străină sunt mult mai mari ca în medicina noastră", este de părere Eugen.
Anul acesta, la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemitanu" urmează să fie îmatriculaţi aproximativ 800 de studenţi.