Suntem obişnuiţi să ne petrecem sărbătorile de iarnă alături de cei dragi, în special lângă mama şi tata. Doar că zeci de mii de copii din ţara noastră ajung să nu aibă parte de această bucurie. Părinţii lor sunt departe, câştigă bani, iar de sărbători le trimit cele mai frumoase cadouri. De fapt, aceşti micuţi au parte mereu de daruri scumpe, nu însă şi de dragoste părintească.

Liviu are şase ani. De patru ani locuieşte cu bunica. Părinţii lui muncesc la Moscova. Ca să-i fie bine şi să nu-le ducă lipsa, părinţii i-au cumpărat micuţului de toate. Liviu are atâtea jucării, încât poţi spune că are cu ce se acupa toată ziua. Se pare că nici nu-i mai rămâne timp pentru a le duce dorul părinţilor.

Bunica este întotdeauna alături de el. Îl iubeşte, îl alintă, îi oferă tot ce poate, doar ca Liviu să nu simtă că părinţii sunt departe. "Eu pot să-i dau eu cel mai mare cadou… dar căldura de mamă nu i-o poate schimba nimeni. Îi duce dorul, sunt momente când plânge şi spune că-i este dor de mămica. Poţi să-i dai marea cu sarea, dar mama nu-i lângă dânsul. Mama-l adoarme, îl mângâie, mama îl sărută, mama îi spune poveştile de noapte. Dacă nu-i, ce să facem? Aşa a ajuns vremea", a afirmat bunica lui Liviu, Svetlana Ţurcan.

Micuţul vorbeşte des cu mama pe Internet sau la telefon. De fiecare dată, Liviu îi pune aceeaşi întrebare, doar că în majoritatea cazurilor răspunsul nu este cel aşteaptat.

"Ei au casă în Orhei, dar vor să o vândă şi să-şi ia apartament", a mai adăugat bunica.

 "Nu vreau nimic, dar vreau să vină acasă că mi-e dor foarte tare de dânşii", spune Liviu. 

"Când era mai mic nu avea momente să-i aştepte, nu avea momente să-i petreacă. Mămica sa venea, de la poartă alerga să-l întâmpine. Şi toată întâlnirea şi toată despărţirea e cu lacrimi. N-ar trebui, dar dacă aşa-i situaţia la noi în Moldova, cum altfel să ieşim din situaţie. Dacă ar fi aici să aibă unde lucra, să primească o leafă, să aibă cu ce-i întreţine, s-ar duce cineva să lepede copiii, cu lacrimi pe obraz să vină? Nu s-ar duce", mai spune Svetlana Ţurcan.

Mariana şi Valentina locuiesc şi ele doar cu bunica. Părinţii lor muncesc în Franţa. "Părinţii s-au dus în Franţa să facă bani. Vor să ne cumpere o căsuţă, că noi suntem de zece ani la bunica şi vrem să avem casa noastră", spun fetele. 

Bunica le face acum programul zilnic. Le ajută la lecţii, le face cosiţe, are grijă ca de sărbători micuţele să înveţe câte un colind. "Ele cum o iubesc pe mămica lor, mă iubesc şi pe mine. Peste o zi, două îi văd pe internet, vorbesc la telefon", povesteşte bunica fetelor.

Despre ţara unde muncesc părinţii lor ştiu prea puţin. Ştiu că e departe şi că acolo sunt bani. "E o ţară mare. E frumoasă. Acolo este turnul cel mare", spune Mariana Mariuţă.

"Le e dor. Ne sună şi la 12 de noapte, să le audă vocea, să le vadă", a adăugat bunica.

"Dar mai vorbim cu dânşii pe computer şi trece dorul", a subliniat Mariana.

Loredan este şi el printre miile de copii care locuiesc cu bunica. De 11 ani tatăl lui este în Portugalia, iar, acum un an, şi mama a luat drumul străinătăţii.

"El cu tatăl lui nu s-a jucat. Nu l-a strând la piept să-l pupe", povesteşet bunica băiatului, Vera Juncă.

Este adevărat, de când părinţii muncesc departe de casă, viaţa lor s-a îmbunătăţit. "Mi-au cumpărat calculator. Au făcut casa mai frumoasă", menţionează Loredan Gorceag. 

În schimb, a sărăcit sufleteşte. Iar alinarea şi-a găsit-o în braţele altora. "Se duce la nanul Ion şi-l strânge, îl pupă, se joacă cu dânşii ca cu un bărbat. Ce copil nu are nevoie de un tată şi de o mamă", a mai adăugat bunica.

Din banii pe care îi câştigă în Portugalia, o parte este trimisă acasă. Odată ce a venit criza, nici departe de casă nu este uşor. Băiatul a fost de câteva ori în vizită la părinţi. A văzut ţara care i-a furat cele mai apropiate persoane. Şi chiar a îndrăgit-o. Nu pentru că este o ţară deosebită, ci pentru că: "acolo erau părinţii, aici nu. Acolo lucrează, fac bani, aici nu pot să facă bani".

Suntem în perioada sărbătorilor de iarnă. În casa acestor copii va fi sărbătoare, dar nu şi în sufletele lor. Părinţii nu le sunt alături. În schimb, vor fi cadouri multe, daruri cu care părinţii vor încerca, într-un fel, să recupereze lipsa lor de lângă micuţi.

Doar că cine ştie dacă aceste daruri vor reuşi să încălzească un suflet de copil. Distanţa este prea mare, iar timpul nu poate fi recuperat, oricât de mulţi bani ai câştiga într-o altă ţară mare şi bogată.

Cel puţin de sărbători, aceşti micuţi şi-ar dori să adoarmă în braţele părinţilor şi nu lângă monitoarele reci ale unor calculatoare.