Au pornit pe jos spre UE. Poliţiştii, însă, le-au tăiat calea înainte să iasă din Moldova
Doi tineri în vârstă de 26 şi, respectiv, 29 de ani, din raionul Cahul, şi-au încercat norocul de a trece ilegal frontiera de stat a Republicii Moldova. Bărbaţii intenţionau să ajungă în una din ţările europene.
Cazul a avut loc noaptea trecută în Cahul, în apropiere de râul Prut. Cei doi mergeau pe jos spre linia de frontieră.
La vederea oamenilor legii, tinerii au încercat să fugă în direcții diferite. Astfel, poliţiştii au fost nevoiţi să tragă două focuri din pistolul de semnalizare. Bărbaţii nu aveau cu ei niciun act de identitate.
Potrivit oamenilor legii, unul dintre tineri a mai avut o tentativă de a ajunge ilegal în UE, însă a fost reţinut. În prezent, bărbaţii sunt cercetaţi de ofiţerii Direcţiei urmărire penală a Poliţiei de Frontieră.
- A vrut să treacă frontiera cu paşaportul verişorului său
- Patru maşini "cu secrete" la frontieră. Şoferii voiau să treacă graniţa cu ele, dar au fost reţinuţi
- Braconieri, în acţiune. Patru moldoveni au fost prinşi în timp ce pescuiau ilegal în râul Prut
- Au rămas fără arme, pentru că au vrut să vâneze în zona de frontieră
- I-a propus unui poliţist de frontieră 40 de dolari, ca să poată trece ilegal graniţa