Au prejudiciat bugetul de stat cu 1.400.000 de lei, după ce au falsificat mai multe documente DETALII
Au falsificat mai multe documente, pentru a primi ajutoare financiare de la stat. Este vorba de patru agenţi economici din municipiul Chişinău şi raionul Taraclia, specializaţi în producerea sucurilor, mezelurilor şi cultivarea plantaţiilor agricole. Potrivit poliţiei, în urma ilegalităţilor comise, Bugetul de stat a fost prejudiciat cu 1.400.000 lei.
Banii au fost alocaţi, ca sprijin financiar nerambuscabil, din fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli pentru anul 2012. Potrivit cercetărilor polițienești, mijloacele financiare au fost oferite în baza unor documente false, în scopul compensării costului echipamentelor tehnologice şi a utilajelor noi, achiziţionate de întreprinderile în cauză pe parcursul anilor 2010-2012 și care au fost date în exploatare începînd cu 01 noiembrie 2011.
Acum cei patru agenţi economici sunt cercetaţi penal, fiind acuzaţi de escrocherie, dar şi de confecționarea, deținerea sau folosirea documentelor oficiale false. Persoanele care vor fi găsite vinovate riscă până la 15 ani de puşcărie, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.