Au protestat timp de o oră şi au plecat pe la casele lor. La manifestarea de astăzi au participat doar câţiva agricultori din Căuşeni
Au protestat paşnic timp de o oră şi au plecat pe la casele lor. Vorbim de cei câţiva agricultori din Căuşeni, care au manifestat astăzi împotriva tergiversării plăţilor promise de autorităţi în calitate de despăgubiri pentru culturile compromise de secetă şi îngheţuri.
Aceştia au declarat că oferă autorităţilor un răgaz de o săptămână pentru a prezenta soluţii. Ei rămân în continuare nemulţumiţi că nici până acum nu au primit despăgubirile de 1500 de lei la hectar pentru floarea soarelui şi porumb.
Anterior, agricultorii din 14 raioane au anunţat că vor desfăşura acţiuni similare şi că dacă nu vor fi auziți, vor porni cu tehnica agricolă spre Chişinău. Despre reluarea protestelor în octombrie, agricultorii au vorbit acum două luni.
În total, statul urma să le ofere compensații în valoare de 300 de milioane de lei. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a început procesarea dosarelor pentru acordarea acestora încă în luna august.
Potrivit prim-ministrului Ion Chicu, pierderile în agricultură provocate de secetă se ridică la peste 900 de milioane de lei.