Oamenii care salvează vieţi rămân în umbră aproape întotdeauna. Salvatorii de meserie sau din întâmplare vorbesc cu modestie despre meritele lor. Veţi vedea cât de uşor aceşti oameni au pus o viaţă străină mai presus decât viaţa lor. 

El este Alexandru Onişciuc. Meseria lui este să salveze vieţi. "Ne-au spus că un domn vrea să se sinucidă. Vrea să sară de pe o clădire", îşi aminteşte Alexandru. Jos, mulţimea aştepta cu sufletul la gură deznodământul. Alexandru nu putea admite, însă, ca tânărul să cadă în gol.

"I-am propus să cobor la nivelul lui. Să stau cu dânsul, să mai discutăm. Făceam tot posibilul, dar el totuşi nu accepta. De obicei, noi salvatorii ajungem să convingem oamenii să trăiască, dar aici el nu vroia", spune bărbatul.

Singurul lucru pe care îl ştiau salvatorii era că tânărul intenţiona să-şi pună capăt zilelor, deoarece l-a părăsit iubita. El era surd la tot ce i se spunea.

"Cu cât mai mult îl rugam, cu atât mai mult el ţinea să sară pe partea cealaltă. S-a dat după, nu mai era pe acoperiş, dar se ţinea de marginea acoperişului. Zic: gândeşte-te la părinţi, gândeşte-te la rude. Eşti tânăr, toată viaţa e înainte. Au fost momente când el îşi făcea cruce, spunea - mamă, scuză-mă şi eu credeam că în acel moment se va arunca", mai povesteşte Alexandru.

Alexandru a fost permanent alături, asistat de un alt salvator. "Din practica mea de alpinism, am văzut că mâinile lui nu o să reziste mai mult de 10 minute. Şi i-am spus. Asta a fost ceea ce l-a convins. Şi-a dat seama că din prostie era cât pe ce să se ducă", spune salvatorul.

Când a simţit că vorbele sale au pătruns în mintea tânărului, Alexandru a trecut la acţiuni. "Unica posibilitate a fost să-l apuc de scurtă, însă haina a început să se rupă. Când a văzut că l-am apucat de mână, el a dat drumul la picioare, ca nouă să ne fie mai greu. Atunci i-am spus, dacă vrei să trăieşti, agaţă-te. Acolo erau nişte fire trainice de cablu. I-am zis să se agaţe de ele, că altfel va cădea jos. Şi l-am convins", îşi aminteşte Alexandru Onişciuc.

În acea zi, şi-a făcut munca – a salvat viaţa unui tânăr. "Nu mă simt un erou. Este o plăcere, o bucurie că l-am salvat, l-am ajutat. Dar să spun că sunt un erou, nu simt", zice salvatorul.

Şi dacă Alexandru veghează la înălţime, Vitalie salvează vieţi în adâncuri. "Am ajuns la sinistrat la adâncimea de 22 de metri, în fântână. Era conştient", spune Vitalie Şendrea.

Femeia era conştientă, fapt rar întâlnit în cazul oamenilor căzuţi în fântâni şi care ar fi trebuit să simplifice munca salvatorului. Nu şi de această dată. "A sărit la gâtul meu şi m-a cuprins, s-o scoatem mai repede afară", zice Vitalie.

Femeia nu se lăsa convinsă şi ambii au rămas pentru un timp blocaţi. "Era periculos, pentru că nu puteam să lucrez. I-am spus să-mi dea puţin drumul că eu o ţin", povesteşte salvatorul.

Fiecare minut conta, pentru că salvatorul şi cel care aştepta să fie salvat erau până la brâu în apa rece ca gheaţa. "Am stat cu dânsa în apă până la jumătate, pentru că altfel nu puteam să lucrez. Complicat a fost că nu o puteam dezlipi de mine. M-a cuprins şi ţipa s-o salvez", afirmă bărbatul.

Întreaga operaţiune a durat în jur de 40 de minute şi a avut un final fericit. Salvatorii sunt în stare de adevărate minuni. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Olgăi Boronciuc. Ea a fost strivită într-un grav accident de circulaţie.

"A fost internată cu şoc de gradul trei, inconştientă, cu fracturi multiple, traumă cranio-cerebrală gravă, cu plămânii perforaţi, oasele bazinului fracturate", relatează medicul salvator Vladimir Custurov.

Medicul trebuia repede să-şi dea seama care din multiplele răni necesita atenţie în primul rând. Datorită unei invenţii a doctorului Custurov, Olga a putut fi salvată. "În câteva minute pot fixa oasele bazinului, fapt care ne permite să lucrăm mai eficient cu pacientul, să-l întoarcem de pe o parte pe alta, să-l punem de pe pat pe targă. Îl putem duce la examenul radiologic, ori la alte examene medicale", spune medicul.

Chiar şi aşa, abia peste aproape două luni medicul a putut respira uşurat. "Probabil, abia atunci când am externat-o din spital. Pentru că bolnavii cu politraumatisme nu pot fi consideraţi trataţi până le excluzi toate medicamentele. Se poate întâmpla orice şi se întâmplă, din păcate", menţionează Custurov.

Chiar dacă zilnic luptă pentru viaţa pacienţilor, nu s-a obişnuit să accepte nereuşitele. "Dacă bolnavii mor până la sau după operaţie, de regulă, chirurgii nu se apropie câteva zile de sala de operaţii. Au nevoie de ceva timp să uite, să se recupereze", punctează medicul salvator.

Cei care îi datorează viaţa îl consideră un adevărat erou. "Datorită lui, a domnului Custurov şi a mai multor medici, acum mă pot bucura din nou că pot merge", spune acum Olga.

Iar Ghenadie Caraman a intervenit într-un moment de neatenţie a unui părinte, care a fost cât pe ce să se transforme în tragedie.

"M-am oprit la semafor. Am observat o minge. După minge, peste câteva secunde, am observat şi o fetiţă mică de vreo doi anişori. Deodată mi-a apărut ca semn de pericol. Mingea nu era pe trotuar, ci pe carosabil", povesteşte poliţistul Ghenadie Caraman.

Ghenadie aştepta nerăbdător semnalul verde al semaforului ca să ajungă mai repede în dreptul copilului. "Când s-a făcut semnalul verde la semafor, am accelerat. În acel moment am văzut cum venea la vale un troleibuz cu viteză. Mingea ajunse în mijlocul drumului. Copilul s-a pornit după ea. Eu am accelerat din nou. Am ajuns paralel cu fetiţa, am ieşit din maşină şi am fugit spre copil. Când eram la jumătate de drum, am observat troleibuzul. În acel moment m-am gândit că o să mă lovească. Am luat copila şi m-am apropiat de bară. Troleibuzul a mers jumătate de metru pe lângă mine. După ce am pus copila peste gard, s-a apropiat mai multă lume, femeile au început să plângă", îşi aminteşte Ghenadie.

Poliţistul a plecat imediat după ce s-a asigurat că fetiţa e în siguranţă. Despre eroismul lui Ghenadie, colegii au aflat peste câteva luni, când mama copilului a trimis o scrisoare de mulţumire la Ministerul de Interne. Dar nu cu numele salvatorului, ci cu numărul de înmatriculare al maşinii, pe care a reuşit să-l memorizeze cineva din mulţime. "Acesta nu e un act de eroism. Eroism cred că e altceva", spune poliţistul.

Eroism ar putea fi numit gestul unei femei, care a salvat din flăcări trei copii ai vecinei sale. "Mă uit prin geam, fum negru. Mă gândesc, probabil face focul cu pneuri. Mă duc să mă uit. Deschid uşa şi focul îmi vine în faţă. După asta m-am dumerit. Am deschis uşa. Totul era negru, nu se vedea nimic. Am strigat - Sergiu, unde sunteţi? El îmi spune - sunt sub plapumă, mătuşă", povesteşte Tatiana Conoreva.

"Tot fumul a intrat în odaie. Ne-am ascuns sub plapumă. Respiram cu fum", îşi aminteşte Sergiu Catărău.

"Hai, repejor, repejor ieşiţi. L-am apucat pe cel mai mic. Le-am zis să se ducă la mine acasă, iar eu o să mă duc să chem pompierii", mai adaugă femeia.

Tatiana Conoreva a pus vieţile minorilor mai presus decât propria viaţă. "Eram singură. Unde să fug, pe cine să chem? Am început să tremur toată. Dar m-am întrebat: sunt eu oare mai importantă decât aceşti trei copii?", afirmă Tatiana.

"De fiecare dată când o întâlnesc, îi mulţumesc. Dacă nu ar fi venit atunci, dacă nu era ea, ardeau cu toţii în casă", spune Larisa Conoreva, mama copiilor slavaţi.