Au putut să se sperie de DRONĂ! Adevărul dramatic din spatele imaginilor cu urşii care escaladează un vârf de munte
În ultimele aproape două săptămâni, imaginile cu un pui de urs care învinge natura și nu se dă bătut până nu escaladează o pantă abruptă și acoperită de zăpadă, pentru a ajunge la mama lui, au fost vizionate de aproape 18 milioane de ori.
Este vorba despre clipul postat pe canalul de YouTube HiralHog, în data de 2 noiembrie, care a fost preluat de Facebook și Twitter.
Însă povestea despre perseverență și puterea de a face față oricărui obstacol - așa cum au interpretat imaginile milioane de oameni din toată lumea, găsind în ele inspirație - ascunde de fapt un adevăr dramatic.
În clipul de 2 minute și jumătate vedem o ursoaică împreună cu puiul ei, care încearcă se escaladeze un vârf de munte acoperit de zăpadă. Ursoaica reușește să ajungă în vârf, însă puiul alunecă. Își începe urcarea din nou, numai pentru a aluneca la loc. Când într-un final ajunge în vârf, ursoaica, într-un gest pe care mulți nu l-au înțeles atunci, îl împinge la loc, iar micuțul urs alunecă de data aceasta foarte mult. Se oprește, din fericire, înainte de a se lovi de stânci și începe să urce din nou. Ajunge în cele din urmă în siguranță la mama lui, iar cei doi încep să fugă.
Perseverența micuțului urs a impresionat persoane de pe toată planeta, care au început să facă paralele cu viețile oamenilor și cât de ușor par ei să se dea bătuți atunci când obstacolele par imposibil de depășit.
Însă biologii care au privit imaginile au văzut o poveste total diferită, una care are un impact negativ asupra animalelor sălbatice. Imaginile, spun ei, au fost filmate cu o dronă. Iar operatorul acestei drone, spun experții, a pus în pericol viața puiului de urs atunci când i-a filmat pe cei doi.
"Au fost greu de privit", a spus Sophie Gilbert, expertă în ecologie la Universitatea din Idaho, despre imagini. Aceasta studiază inclusiv impactul dronelor supra ecosistemelor și este de părere că operatorul dronei nu înțelege consecințele propriilor acțiuni.
Singurele informații pe care le avem despre imagini sunt că au fost filmate în data de 19 iunie 2018, în regiunea Magadan din Rusia. Nimeni nu știe cine le-a filmat, ce tip de dronă a folosit sau cât de aproape de sol a zburat.
"Pot să spun din comportamentul urșilor că era prea aproape", a spus Clayton Lamb, de la Universitatea din Alberta, care studiază urșii grizzly în Munții Stâncoși din Canada și folosește inclusiv drone pentru a le monitoriza activitatea.
Locul unde se întâmplă acțiunea este suspicios de la bun început, explică Lamb. Cu un pui atât de mic și vulnerabil, este foarte puțin probabil ca o ursoaică să traverseze acea zonă periculoasă din proprie inițiativă. Și-a asumat riscul, pentru că a fost forțată de circumstanțe, a spus Lamb. Acesta a observat și că ursoaica se uită de mai multe ori spre dronă, deranjată de prezența ei. La un moment dat, cadrul se strânge, probabil pentru că drona în sine a fost coborâtă spre urși. Tocmai de asta, spune Lamb, ursoaica își împinge puiul într-un gest care părea de neînțeles, atunci când acesta ajunge pentru prima dată în vârf. Probabil a crezut că drona îi va ataca, așa că și-a împins puiul spre siguranță.
Biologii spun că ursoaica ar fi putut confunda drona cu un vultur. Însă Lamb este de părere că frica animalului era mai specifică decât am putea crede: un obiect gălăgios și necunoscut lui, care se apropia de ei.