Au rămas câteva zile. Subvenţii în avans pot fi solicitate până pe 7 martie
Agenția de Intervenții și Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează că deținătorii de terenuri mai au câteva zile la dispoziție în care pot solicita subvenţie în avans pentru proiecte investiţionale ce vizează lucrări de îmbunătăţiri funciare, ameliorarea și protecția solului. Dosarele pot fi depuse până pe data de 7 martie.
Cererile de solicitare a subvenției în avans se pot depun pentru activități ce țin de prevenirea și combaterea eroziunii solului; smeliorarea chimică a solurilor; conservarea și sporirea fertilității solurilor. Suportul statului constituie 80 % din valoarea proiectului eligibil, ce nu va depăși 1 milion de lei.
Plățile vor fi efectuate în două tranșe:
I Tranșă - 70% din valoarea subvenției, care va fi achitată în condiția prezentării dovezilor cofinanțării din partea Beneficiarului în proporție de cel puțin 20%, din valoarea proiectului investițional;
II Tranșă – 30% din valoarea subvenției, se va efectua în baza cererii de debursare, la darea în exploatare a obiectului investiției și prezentarea actelor confirmative.
Dosarul de solicitare urmează a fi depus de către solicitant, la oficiile teritoriale ale AIPA din jurisdicția în care se va efectua investiția.