Au rămas fără bani şi fără case. Peste o sută de familii au dat 5.000.000 de euro unei firme care I-A DUS DE NAS
Peste o sută de familii din oraşul Cahul, care au investit în construcţia unui bloc, au rămas şi fără bani, şi fără case. După ce a săpat groapa pentru fundaţie, încă în 2009, agentul economic a oprit construcţia, fără să ofere vreo explicaţie.
Cei mai mulţi dintre clienţii întreprinderii au achitat, până în acel moment, 75 la sută din preţul apartamentelor - în jur de 30 de mii de euro. Oamenii spun că directorul firmei de construcţii a adunat aproximativ cinci milioane de euro. O parte dintre păgubaşi l-au atacat în judecată şi au câştigat procesul la Curtea de Apel. Instanţa a obligat firma să restituie banii oamenilor, dar în conturi deja bătea vântul.
În această situaţie, juriştii susţin că oamenilor nu le rămâne decât să-şi caute dreptatea la procuratură.
"Persoana poate să se adreseze către procuratură cu o cerere privind verificarea dacă în acţiunile deja ale persoanelor fizice din conducerea înteprinderii există componenţa de infracţiune, care a cauzat daune în proporţii mari. În cadrul urmăririi penale, persoana poate înainta deja acţiunea civilă, care va fi susţinută de procuratură. Atunci datoria se achită de către persoana care va fi considerată vinovată de comiterea infracţiunii", a explicat avocatul Roman Zadoinov.
Între timp, autorităţile oraşului au retras licenţa de activitate a companiei, fapt pentru care agentul economic i-a acţionat în judecată şi a cerut despăgubiri de 53 de milioane de lei.
"Ne judecăm, ba chiar prima instanţă i-a respuns ca fiind neîntemeiată cererea faţă de administraţia publică locală şi vom merge la Curtea de Apel pentru examinare", a precizat primarul oraşului Cahul, Petru Burlacu.
Proprietarul firmei nu a fost de găsit pentru a explica situaţia.