Au sau nu nevoie judecătorii de imunitate LIVE TEXT Fabrika
(UPDATE 22: 52) Igor Boţan: Guvernanţi trebuie să persevereze în efctuarea reformelor. Lucrurile se vor schimba, dar încet. Nu putem avea o societate săracă şi justiţie bună.
(UPDATE 22: 50) Oleg Efrim: Suntem sortiţi să realizăm schimbările care le-am propus în domeniul justiţie.
(UPDATE 22:41) Oleg Efrim: Este necesar şcolarizarea judecătorilor. Dacă judecătorii nu vor trece evaluarea, care va avea loc în următorii doi ani, în sistemul judecătoresc, ei vor fi daţi afară. Dacă ai rezultate negative la evaluare, este temei ca un judecător să fie concediat.
(UPDATE 22:38) Nicolae Eşanu: Doar majorare salariilor nu va schimba nimic. Fără schimbarea a 80% din minimul de oamenii care activează astăzi în justiţie, nu vom avea rezultate.
(UPDATE 22:35) Oleg Efrim: Întradevăr este necesar să oferim condiţii judecătorilor şi nu e vorba doar de salarii. Salariile judecătorilo se vor mări de trei ori conform noi reforme a justiţiei, în următorii ani. O iniţiativă în acest sens este deja examinată în Guvern. De cel puţin şase ani nimeni nu aridicat salariile judecătorilor.
(UPDATE 22: 32) Igor Boţan: Este în stare R. Moldova să asigure judecătorilor din ţara noastră condiţii bune de viaţă? Câţi bani bugetari vor fi folosiţi, în 2012, pentru reforma justiţiei. Daţi-le judecătorilor salarii decente şi condiţii bune de trai, apoi cereţi să-şi îndeplinească bine atribuţiile.
(UPDATE 22: 20) Gheorghe Susarenco: Statutul judecătorului este stabilit prin lege.
(UPDATE 22:10) Deputatul PCRM Artur Reşetnicov: Despre reforma în sistemul judiciar deja de trei ani se vorbeşte, dar din păcate, nu vedem nicio schimbare. Acum, în judecători cetăţenii R.Moldova au cea mai puţină încredere. Este o degradare a situaţiei. Este o strategie sterilă, reforma în justiţie. După nivelul corupţiei, după părerea cetăţenilor, sistemul judiciar este cel mai corupt. Judecătorii sunt foarte rezervaţi la ridicarea imunităţii, ei în primul rând nu vor să fie partajaţi de politic. Alianţa a partajat politic funcţiile care sunt apolitice. Judecătorilor le este frică ca unii politicieni să nu vină să spun că mie imi revine o funcţie din sistemul judecătoresc. Locuitorii unui raion ar fi mai competenţi să aleagă un judecător în funcţie. Cea mai bună soluţie pentru depăşirea situaţiei din sistemul judecătoresc, ar fi examinarea posibilităţii ca cetăţenii să aleagă judecătorii.
(UPDATE 22:06) Oleg Efrim: Se opune o rezistenţă mare din interior când vine vorba de a se discuta cu magistraţii. Guvernul şi Ministerul Justiţiei nu vrea rău judecătorilor. Vrem ca cetăţenii să beneficieze de o justiţie echitabilă.
(UPDATE 22:02) Igor Boţan: Au motive judecătorii să afirme că factorul politic este utilizat împotriva sistemului judecătoresc. Dacă li se cere ajutorul politicului, tot ei vor fi factorul care vor aduce impedimente în acest sistem.
(UPDATE 22:57) Gheorghe Susarenco: Un judecător onest nu se va lăsa influenţat de politicieni. În cazuri de corupţie, imunitatea nu mai acţionează, aşa cum nu acţionează nici asupra unui deputat prins în flagrant.
(UPDATE 21:55) Analistul politic Igor Boţan: “ În ţările în care sunt în tranziţie, imunitatea judecătorilor este necesară. Însă, dacă e vorba de cazuri de corupţie îi dau dreptate domnului Efrim".
(UPDATE 21:50) Oleg Efrim: Ne-am propus să ridicăm imunitatea judecătorilor pentru fapte de corupţie. Judecătorii nu au încredere în sistemul judecătoresc. Atunci se pune întrebarea de ce să credem noi în justiţie? Mă întreb, având imunitate nu se poate să se li se întâmple absolut nimic. Imunitatea îi permite judecătorului să se plaseze deasupra legii.
(UPDATE 21: 40) Fostul vicemininistru al Justiţiei Gheorghe Susarenco: "Este un băţ cu două capete. Independenţa judecătorului nu trebuie să afecteze independenţa şi securitatea statului. Un principiu al independenţei este şi această imunitate. Toţi uită că cele trei puteri în stat funcţionează în limitele Constituţiei. Un judecător dacă va fi lipsit de imunitate va fi supus unor atacuri banditeşti din partea unor organe de stat. Imunitatea judecătorului este un factor pozitiv în societatea noastră".
(UPDATE 21: 37) Fostul vicemininistru al Justiţiei Nicolae Eşanu: "Ridicarea imunităţii nu face un judecător vulnerabil în faţa puterii. Trebuie să înţelegem că este necesar să asigurăm drepturile tuturor, iar judecătorii trebuie să fie vioara întâii. Reforma justiţie nu depinde de timpul comuniştilor. Judecătorul nu trebuie să aibă imunitate, decât cea funcţională. Toţi cei care deţin o anumită putere în ţara asta au imunitate".
(UPDATE 21:35) Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim: "Cel puţin 15 ani se insistă pe indipendenţa judecătorului faţă de orice factor. Din păcate independenţa judecătorilor este înţeleasă altfel şi se transformă în acel "paravan" în care el poate încălca legea şi să nu fi tras la răspundere.
Discuţii aprinse pe problema imunităţii judecătoreşti. Preşedintele, Nicolae Timofti, în calitatea sa de fost judecător, sare în apărarea foştilor colegi. Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, rămâne ferm pe poziţii: judecători fără imunitate. Astfel, oamenii legii vor fi mai dependenţi de factorul politic, spun cei din prima tabără. Va fi doar sporită transparenţa sistemului judecătoresc, pariază ceilalţi.
Moldoveanul stă la mijloc şi nu ştie încotro s-o ia: şi independenţă vrem, dar şi transparenţa nu ne-ar strica. Au sau nu nevoie judecătorii de imunitate? De care judecători AVEM nevoie?
Despre justiţie, aşa cum este ea, vorbim în această seară cu ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, fostul vicemininistru al Justiţiei Nicolae Eşanu, fostul vicemininistru al Justiţiei Gheorghe Susarenco şi analistul politic Igor Boţan. Prin telefon se va lua legătura cu deputatul PCRM, fostul consilier al preşedintelui pe problemele juridice Artur Reşetnicov.