Au scăpat de coşmarul războiului. O familie de moldoveni din Siria a ajuns în siguranţă acasă (VIDEO)
O familie de moldoveni din Siria a scăpat de coşmarul războiului. Aceştia au ajuns în siguranţă în ţara noastră.
Familia moldovencei Iulia Zayed a revenit ieri, în siguranţă, în ţara noastră. Femeia, cei trei copii şi părinţii săi au reuşit să ajungă în Moldova cu sprijinul Ambasadei ţării noastre din capitala Turciei, Ankara. Ea a declarat că a trecut frontiera dintre Turcia şi Siria cu ajutorul unor călăuze din rândul populaţiei kurde din zonă. Între timp, armata regimului Assad şi rebelii continuă luptele. Soarta Siriei urmează să fie discutată de Consiliul de Securitate al ONU. Un proiect de rezoluţie privind armele neconvenţionale deţinute de autorităţile siriene va fi analizat în următoarele trei zile. Iar oficialii de la Damasc au transmis Rusiei probe care demonstrează că atacul chimic de pe 21 august a fost comis de rebeli.
Statele Unite au reiterat că opţiunea unei intervenţii externe în Siria rămâne valabilă. Mai mult, Washingtonul consideră că soluţia pentru criza din această ţară nu poate fi găsită cu Bashar al-Assad la putere.
"Anume o ameninţare credibilă de utilizare a forţei, decizie aprobată de Comitetul pentru Relaţii Externe a Congresului, au adus Rusia şi regimul Assad la masa de negocieri. Este important ca ameninţarea cu folosirea forţei să rămână o opţiune, drept garanţie a supunerii lui Assad", a declarat secretarul american de stat, John Kerry.
Rezoluţia care va fi discutată la Consiliul de Securitate al ONU este întocmită în baza acordului la care au ajuns săptămâna trecută Moscova şi Washingtonul. Documentul prevede un plan, potrivit căruia Damascul trebuie să pună armele chimice sub supraveghere internaţională, iar până la mijlocul anului viitor acestea să fie distruse. Totuşi, între Rusia şi Occident au apărut deja dezacorduri privind aplicarea acordului. În timp ce Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie cer o rezoluţie care să prevadă presiuni militare împotriva Siriei în cazul în care nu se va supune planului, Rusia este împotriva acestora.