Au scăpat de pedeapsă. Dodon şi Greceanîi nu vor fi sancţionaţi pentru că au ignorat o zi de doliu naţional
Au scăpat de pedeapsă. Şeful statului, Igor Dodon, şi preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, nu vor fi sancţionaţi pentru că instituţiile pe care le conduc nu au arborat în bernă drapelele în data de 23 august, declarată de Guvern zi de doliu naţional. Este răspunsul Direcţiei de Poliţie Chişinău la sesizarea depusă cu aproximativ jumătate de an în urmă de către preşedintele Partidului Uniunea Salvaţi Basarabia, Valeriu Munteanu. Munteanu spune că nu va contesta decizia.
În răspunsul poliţiei se menţionează că Legislația națională nu prevede expres competențele autorităților în ceea ce privește declararea zilelor naționale de doliu, iar pretinsa încălcare comportă un caracter subiectiv. Asta chiar dacă, în sesizarea sa, Valeriu Munteanu a făcut trimitere la hotărârea de Guvern din 21 august, potrivit căreia, în data de 23 august este zi de doliu în memoria victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare. Decizia a fost luată de către Cabinetul de Miniştri în frunte cu Maia Sandu.
"Din păcate, poliţia a considerat că trebuie să spună că Guvernul nu trebuia să declare zi de doliu în Republica Moldova, ori pentru ei o hotărâre de Guvern este o simplă gazetă de perete. Este regretabil că în momentul când s-a produs acest incident de nerespectare a legii era un alt Guvern, un alt ministru de Interne, dar nici atunci, nici acum nu s-a intervenit", a comunicat preşedintele USB, Valeriu Munteanu.
Munteanu precizează că nu va contesta documentul, dar îl va expedia tuturor facultăților de drept din Republica Moldova și România, inclusiv Academiei de Poliție, pentru a fi utilizat drept material didactic, despre cum NU trebuie aplicată legea.
Amintim că în data de 23 august, în timp ce Guvernul comemora victimele regimurilor totalitare, la Comrat, președintele Igor Dodon, marca 75 de ani de la așa-numita eliberare a orașului de sub ocupația fascistă. Peste o zi, mai exact în 24 august, socialiştii au celebrat din nou victoria armatei roșii prin depuneri de flori la câteva monumente din Capitală şi printr-un concert fastuos în Piaţa Marii Adunări Naţionale.