Audi ar putea dezvălui un Q5 TDI bi-turbo de 313 CP la Le Mans
Deşi a mai rămas foarte puţin timp până la startul Cursei de 24 de ore de la Le Mans, încă se mai nasc speculaţii despre constructorii ce pregătesc publicului surprize cu această ocazie. De această dată, Audi este în centrul atenţiei cu al său Q5, scrie automarket.ro.
Potrivit unor surse neoficiale, germanii se pregătesc să lanseze la Le Mans o versiune extrem de potentă a crossover-ului. Este vorba despre un Q5 animat de un motor V6 TDI bi-turbo, cu o capacitate de 3.0 litri, capabil să livreze o putere totală de 313 cai şi un cuplu motor de 650 Nm.
Resursele sunt mai mult decât generoase şi îi vor permite crossover-ului să accelereze de la 0 la 100 de km/h în doar 6 secunde. Viteza maximă se va opri şi ea la 250 km/h.
Deşi Audi nu a oferit nici o informaţie oficială, ne putem aştepta ca alături de noul motor pe Q5 să îşi facă apariţia şi un body-kit agresiv, un nou set de frâne şi, nu în ultimul, celebrul sistem de tracţiune integrală quattro.