Audi S1 quattro, prima imagine a noii versiuni de performanţă a lui A1
Audi S1 quattro este noua versiune de performanţă a lui A1. Spre deosebire de A1 quattro, seria limitată la 333 de unităţi a lui A1, vorbim despre o versiune de performanţă precum au şi fraţii săi mai mari, limitată în cota de producţie doar de capacităţile uzinei şi de cererea efectivă. Pentru moment, avem doar o imagine a noului Audi S1 quattro, programat să debuteze în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Paradoxal, versiunea precedentă de performanţă a lui A1 livra mai mulţi cai putere, tot dintr-un motor supraalimentat de 2.0 litri, anume 256 CP în loc de 230, cât anunţă anumite surse din cadrul Grupului Volkswagen pentru viitorul model al mărcii din Ingolstadt.
Prezentarea oficială a lui Audi S1 quattro este programată pentru mâine, în cadrul acesteia urmând să fie destăinuite şi detaliile tehnice complete ale acestui model. Din ce putem observa, versiunea de performanţă a lui A1 are un plafon vopsit într-o nuanţă contrastantă faţă de caroserie, la fel ca montanţii parbrizului şi ai lunetei, un set de bare de protecţie mai agresive şi jante din aliaj de dimensiuni mari, asociate unor pneuri cu talon îngust.
Ultimul S1 din istoria mărcii Audi este celebrul Sport Quattro S1, modelul de raliu dedicat Grupei B din WRC, lansat în 1984 şi vândut într-o serie limitată în scopul omologării pentru competiţie. Versiunea de serie livra 306 CP dintr-un motor 2.1 turbo cu cinci cilindri în linie, în timp ce versiunile de competiţie ajungeau să livreze în jur de 450 CP.