Audierile victimei traficului de fiinţe umane vor avea loc în condiţii mai bune
Două camere pentru intervievarea victimelor minore și cele adulte, au fost inaugurate oficial la 2 februarie, curent, în incinta Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI al IGP.
Camerele de audieri au fost amenajate şi dotate după toate cerinţele internaţionale în domeniu cu suportul partenerilor internaţionali (Ambasada SUA, Misiunea OIM în Moldova, OSCE) și reprezintă o verigă a sistemul juridic prietenos, care tinde spre evitarea revictimizării şi asigurarea realizării drepturilor victimelor.
Sala pentru audierea minorilor a fost amenajată cu supraveghere audio-video, astfel, copilul (victima) va fi protejat de a participa la desfăşurarea acţiunilor procesuale obişnuite, fiind supus mai puţin influenţelor traumatizante de a vorbi în faţa mai multor maturi în momentul de elucidare a situaţiei prin care a trecut sau pe care o cunoaşte.
Victimeele, inclusiv cele minore, vor avea contactul psihologic doar cu un singur specialist, într-un mediu care inspiră siguranţă şi încredere, astfel că mărturiile lor vor fi mai exacte şi mai veridice.
În scopul de a evita o experienţă negativă şi traumatizantă pentru minor, audierea în condiţii speciale va oferi acestuia siguranţa că nu se va mai întâlni direct cu abuzatorul, iar înregistrările vor fi utilizate în cadrul procedurilor judiciare ori de câte ori va fi necesar, fără ca acest minor să mai fie audiat în legătură cu cele trăite.
În acest context, șeful IGP a mulțumit partenerilor pentru suportul acordat în vederea amenajării camerelor de audieri ale victimelor traficului de ființe umane pentru neadmiterea revictimizării și creării unui spațiu prietenos acestora.
În semn de colaborare și înaltă apreciere pentru contribuțiile substanțiale aduse Poliției Naționale, șeful IGP, Alexandru Pînzari a acordat reprezentanților Misiunii organizației internaționale pentru migrațiune în Moldova medalia IGP "Pentru Cooperare".