AUDIO Doi bărbați din Chișinău, trimiși pe banca acuzaților. I-au cerut unei femei 2 MILIOANE EURO și au amenințat-o cu moartea prin declanșarea unei grenade
Învinuiții, care în ianuarie 2023, au fost reținuți pentru șantajarea unei femei, de la care au pretins două milioane de euro, au fost trimiși pe banca acuzaților. Potrivit PCCOCS, inculpatul principal este liderul grupului infracțional, cu vârsta de 53 de ani și era prieten de familie al femeii șantajate. Acesta a fost plasat în arest. Atât liderul, cât și complicele acestuia, cu vârsta de 62 de ani, sunt din municipiul Chișinău.
Potrivit procurorilor PCCOCS, inculpații îi comunicau femeii mesaje telefonice sau scrise, livrate în curtea casei acesteia sau pe mormântul soțului dânsei, decedat în 2014. Mesajele conțineau amenințări cu moartea victimei, prin declanșarea unei grenade sau prin strangulare, precum și amenințări cu moartea fiicei, care se afla în afara țării.
În comunicarea cu victima, învinuiții au inventat și un motiv pentru care pretindeau suma de bani. Astfel, autorul mesajelor livrate îi comunica din numele liderului faptul că acesta și-a ispășit pedeapsa în închisoare, în locul soțului ei decedat, pentru o infracțiune comisă de comun cu acesta. Iar motivul șantajului ar fi fost legat de faptul că acesta nu ar fi primit partea sa din venitul rezultat din infracțiunea comisă de ei, pe care o revendica acum de la ea.
Inculpații au fost denunțați autorităților în 2021 de către femeia șantajată. Aceștia riscă de la 13 până la 15 ani de închisoare.