Austeritatea i-a scos în stradă: Mii de oameni protestează în Peru, Columbia, Chile şi Argentina
Greva generală din Portugalia s-a lăsat cu proteste şi ciocniri între gruprurile de manifestanţi şi forţele de ordine. Potrivit presei locale, cel puţin şase persoane au fost reţinute. Protestele anti-austeritate au cuprins nu doar Europa, ci şi America de Sud. Mii de oameni au ieşit pe străzile capitalelor din Peru, Columbia, Chile şi Argentina.
În Portugalia, manifestanţii au încercat să forţeze cordonul poliţiştilor pentru a urca pe scările clădirii Parlamentului de la Lisabona. Greva generală de 24 de ore a afectat şcolile, spitalele, traficul aerian şi transportul public.
Poliţiştii chilieni au reţinut aproape 30 de tineri, majoritatea elevi de liceu, care au participat la protestul neautorizat de la Santiago. Forţele de ordine au folosit tunuri de apă şi gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea violentă. Protestele au devenit o obişnuinţă în Chile, după ce autorităţile au decis să reducă fondurile pentru Educaţie.
În Argentina, Columbia şi Peru, manifestaţiile au avut un caracter paşnic. Mulţi dintre protestatari s-au îmbrăcat în costume colorate şi au mărşăluit în sunet de tobe şi alte instrumente muzicale.
- (VIDEO) Proteste cu ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine la Lisabona
- "Agresarea jurnaliştilor a devenit un lucru obişnuit în societate"
- "Protestatarul" a fost numit persoana anului 2011
- (VIDEO) Columbia zguduită de violenţele suporterilor după retrogradarea clubului America De Cali
- Universidad de Chile şi-a trecut în palmares al 15-lea titlu naţional