Austeritatea paralizează Grecia. Aproape 20 de mii de oameni au ieşit în stradă
Grecia a fost paralizată de o grevă generală. Aproximativ 20 de mii de oameni au ieşit în stradă, ca să protesteze faţă de măsurile de austeritate, adoptate de Guvern la insistenţa finanţatorilor externi. Protestele precedă vizita cancelarului german, Angela Merkel, preconizată pentru 11 aprilie.
Şcolile şi farmaciile au fost închise, spitalele primesc doar pacienţii care necesită asistenţă medicală de urgenţă, iar transportul public în Atena şi-a sistat activitatea. Acţiunea este organizată de Confederaţia Generală a Muncitorilor şi de sindicatul funcţionarilor publici.
"Nu mai suportăm, suntem deprimaţi. Măsurile pe care le-au luat şi care ar trebui să ne facă viaţa mai bună, nu fac decât să o înrăutăţească. Tot ce pot să spun este că de pe urma acestei solidarităţi din Europa beneficiază doar alţii", a declarat un protestatar.
Germania este ţara care a insistat ca Grecia să recurgă la reduceri bugetare masive, în schimbul împrumuturilor internaţionale. Veniturile grecilor s-au redus, în medie, cu o treime începând din 2010, iar rata şomajului printre tineri este de peste 50 la sută.