Australia de Vest e lovită de incendii, iar Sri Lanka-de inundaţii
Cel puţin opt persoane au murit şi peste un milion au fost afectate în urma inundaţiilor din Sri Lanka. Inundaţiile care au lovit partea de nord a Sri Lanka, au curmat vieţile a cel puţin opt oameni. Potrivit autorităţilor, precipitaţiile neobişnuite pentru această perioadă au afectat şase regiuni din ţară. Cel puţin 250.000 de oameni au fost evacuaţi din locuinţele lor, peste o mie de case au fost distruse în totalitate.
În acelaşi timp, autorităţile din capitala Perth a statului Australia de Vest sunt în alertă din cauza incendiilor de pădure. Zeci de oameni au fost evacuaţi, după ce flăcările s-au răspândit pe o suprafaţă de 750 de hectare, punând în pericol vieţile oamenilor şi proprietăţile lor.
Rafalele de vânt cu o viteză de 75 de kilometri pe oră, au răspândit flăcările, iar peste 150 de pompieri au încercat să salveze 100 de case.
Potrivit reprezentanţilor de la Autoritatea Situaţiilor de Urgenţă, focul a scăpat de sub control şi ameninţă mai multe localităţi din împrejurimile oraşului Perth. Mai mult, din cauza vântului puternic, nu a fost posibil ca aeronavele specializate să se ridice şi să împrăştie apă pentru a stinge focul.
Începând cu luna decembrie, mai multe state din Australia au fost lovite de inundaţii fără precedent.