Australia: Nivelul record de secetă, înregistrat în luna noiembrie, amplifică incendiile de vegetaţie devastatoare
Australia a înregistrat în noiembrie cea mai scăzută cantitate de precipitaţii pentru această lună, a anunţat joi biroul meteorologic din această ţară afectată de incendii devastatoare de vegetaţie, agravate de condiţiile de secetă prelungită, potrivit Reuters, citat de agerpres.ro.
În luna noiembrie, pe întreg teritoriul Australiei s-a înregistrat o cantitate de precipitaţii sub 50 de milimetri, a precizat Biroul Australian de Meteorologie (BOM), iar în anumite regiuni de pe coasta vestică, sub 1 milimetru.
Condiţiile aride au amplificat seceta care afectează coasta de est a Australiei în ultimii trei ani, vegetaţia a devenit deosebit de uscată, iar incendiile fac ravagii în cele mai populate state.
Incendiile de vegetaţie au provocat decesul a patru persoane şi au distrus peste 400 de locuinţe de la începutul lui noiembrie. Există încă focare active în statele New South Wales, Victoria, South Australia şi Queensland.
Potrivit previziunilor, condiţiile de vreme uscată ar putea continua pentru cel puţin încă trei luni, a precizat săptămâna trecută BOM, subliniind riscul declanşării unor incendii suplimentare.
În lipsa precipitaţiilor, pompierii au continuat joi lupta cu cele peste 100 de incendii de-a lungul coastei estice, autorităţile fiind îngrijorate că flăcările s-ar putea extinde în condiţiile prognozate de intensificări ale vântului.
"Astăzi va fi o zi lungă şi plină de provocări", a precizat departamentul de pompieri din New South Wales.
Situaţia dificilă din ţară a pus presiune pe premierul Scott Morrison, criticat pentru că nu ar fi luat suficiente măsuri pentru a aborda problema impactului încălzirii globale, care, potrivit meteorologilor, ar extinde durata sezonului propice incendiilor.
În plus faţă de incendiile de vegetaţie, vremea uscată a avut un impact devastator asupra sectorului agricol australian.
Principalul institut de prognoză a revizuit în scădere cu aproape 20% estimarea privind producţia de grâu anuală până în iunie 2020, iar randamentul obţinut ar putea fi cel mai scăzut din ultimii 11 ani.