Australian Open 2012 va avea un fond de premiere record, 19 milioane de euro
Premii record la viitoarea ediţie Australian Open! Organizatorii au anunţat un fond de premiere în valoare de circa 19 milioane de euro, astfel că Marele Şlem din 2012 va fi cel mai bogat din istoria tenisului. Câştigătorii la feminin şi masculin vor primi, fiecare, câte circa 1 milion 700 de mii de euro.
În plus, australienii au mai precizat că arena "Margaret Court", a treia ca importanţă, va beneficia de sistemul "hawk eye", cel prin care se pot analiza video anumite mingi asupra cărora există dubii. O altă mare surpriză ar putea fi revenirea Martinei Hingis, fost număr unu mondial în clasamentul WTA, în proba de dublu mixt, acolo unde ar putea face pereche cu Roger Federer.
Openul Australiei va avea loc la Melbourne, între 16 şi 29 ianuarie.