Australianul Lleyton Hewitt a devenit al treilea tenismen care a obţinut 600 de victorii în carieră
Lleyton Hewitt a devenit al treilea tenismen în activitate care a reuşit să obţină a 600-a victorie din carieră. Australianul a obţinut această performanţă, după ce l-a învins pe olandezul Robin Haase în primul tur al turneului de la Miami cu scorul de 3-6, 6-3, 6-3.
Unul dintre cei mai buni tenismeni din Australia, Lleyton Hewitt, a reuşit o performanţă istorică. În vârstă de 33 de ani, acesta a devenit al treilea jucător în activitate care a obţinut 600 de victorii, după elveţianul Roger Federer şi spaniolul Rafael Nadal. În total, Hewitt a jucat 841 de partide în cariera de profesionist.
"Este ceva la care nu te gândeşti mereu. Chiar şi acum, am uitat complet de acest lucru când am ieşit pe teren, dar, evident, este ceva de care îmi amintesc şi de care sunt mândru. Cu toate acestea, constat că îmbătrânesc. Am impresia că joc tenis de secole", a declarat tenismanul
Hewitt, fost număr unu mondial, are în palmares două titluri de Mare Şlem. În 2001, tenismenul de la Antipozi a câştigat US Openul, iar în 2002 a cucerit trofeul la Wimbledon. Începând cu anul 1998, atunci când a debutat în circuit, australianul a câştigat în total 29 de titluri.