Australianul Mark Webber va pleca de pe prima poziţie în Marele Premiu al Belgiei
Australianul Mark Webber va pleca de pe prima poziţie în Marele Premiu al Belgiei, după ce a înregistrat cel mai bun timp în calificări! Webber i-a devansat pe britanicul Lewis Hamilton de la McLaren, polonezul Robert Kubica de la Renault şi pe coechipierul său de la Red Bull, germanul Sebastian Vettel.
Pilotul australian Mark Webber de la Red Bull va ocupa prima poziţie pe grila de start a Marelui Premiu al Belgiei din etapa a 13-a a Campionatului Mondial de Formula 1, care se va desfăşura, pe circuitul de la Spa-Francorchamps. Australianul a reuşit cel mai bun timp în şedinţa de calificări devansându-i pe britanicul Lewis Hamilton de la McLaren Mercedes, polonezul Robert Kubica de la Renault şi de colegul său de la Red Bull, germanul Sebastian Vettel.
Germanii Michael Schumacher şi Nico Rosberg, ambii de la Mercedes GP, au obţinut al 11-lea şi respectiv al 12-lea timp în calificări, însă vor lua startul de pe poziţia a 21-a, respectiv a 17-a în cursa de la Grand Prix-ul Belgian. Schumi este penalizat cu 10 pozitii pe grila de start pentru comportamentul nesportiv din Marele Premiu al Ungariei, iar coechipierul său cu cinci poziţii pentru că şi-a schimbat cutia de viteze.