Austria a schimbat tonul. Ar accepta România în Schengen cu o condiţie
Austria a schimbat tonul după valul de critici după veto-ul privind aderarea României la Schengen. Mai nou, Guvernul de la Viena a anunţat că are o singură condiţie pentru a putea accepta extinderea spaţiului european de liberă circulaţie - să scadă numărul solicitanților de azil.
Tema migrației ilegale a fost pusă pe tapet de Austria și la Consiliul JAI din 8 decembrie, susținând că acesta este motivul pentru care a votat împotriva României.
„Sunt încrezător că vom reuşi să luăm cu adevărat măsuri aici, în următoarele câteva luni, astfel încât cifrele să scadă. Apoi, nimic nu va mai sta în calea extinderii spaţiului Schengen. La urma urmei, nu am spus că nu ne putem înţelege pe acest subiect niciodată, ci doar în acest moment”, a spus Alexander Schallenberg, ministrul de Externe austriac, într-un interviu acordat agenției de presă APA.
Ministrul austriac a mai declarat că nu vede Austria izolată în UE din cauza controversatului veto împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen. Votul a fost unul „de moment” şi nu este „pentru totdeauna”, a declarat el și a mai adăugat că Austria, ca țară aflată în mijlocul continentului, are cel mai mare număr de cereri de azil din Europa, ceea ce consideră a fi în neregulă.