canal tv
Austriacul Harald Lechner va arbitra meciul de joi dintre Sheriff Tiraspol şi Real Sociedad din grupele Ligii Europa.
Arbitri asistenţi au fost desemnaţi Andreas Heidenreich şi Maximilian Kolbitsch, iar al patrulea oficial va fi Markus Hameter.
Lechner, în vârstă de 40 de ani, a mai arbitrat meciuri cu participarea campioanei Moldovei. Austriacul a condus în acest an partida din Slovenia dintre NK Maribor şi Sheriff din turul doi preliminar al Lgii Campionilor, încheiată cu scorul de 0-0. Dar şi o confruntare din 2018, din preliminariile Ligii Europa, atunci când "viespile" au jucat împotriva formaţiei azere, FK Qarabağ.
Presa din Spania notează că la meciul de pe stadionul Zimbru vor asista foarte puţini suporteri ai formaţiei Real Sociedad. Deşi, clubul din ţara noastră a oferit grupării basce 611 bilete pentru fani, aceştia au rezervat doar 17 dar au fost achiziţionate doar 12.
Partida dintre Sheriff Tiraspol şi Real Sociedad se va disputa joi, cu începere de la 19:45, şi va fi transmisă, în direct, de CANAL 3.