Autobuz răsturnat în această dimineaţă pe traseul Chişinău-Anenii Noi
(UPDATE 09:05) Şeful direcţiei Poliţia Rutieră, Sergiu Armaşu: "Şoferul a spus colaboratorilor de poliţie că parbrizul autobuzului era îngheţat, a fost orbit de soare şi nu s-a descurcat cu manevrarea mijlocului de transport, iar, în consecinţă, s-a inversat. Persoane traumate nu au fost înregistrate pentru că şoferul abia pleca să ia pasagerii. Cel mai probabil, şoferul va fi tras la răspundere contravenţională, pentru că nu există persoane traumate".
(08:54) Un autobuz de pe linia Chişinău-Anenii Noi s-a răsturnat, în această dimineaţă, lângă Anenii Noi.
Din fericire, în autovehicul era doar şoferul, care a fost rănit. Informaţia a fost confirmată de Poliţie, care investighează cazul.
Săptămâna trecută un alt autobuz de pe cursa Chişinău-Grătieşti s-a răsturnat într-o prăpastie adâncă de aproape 40 de metri, în apropierea cimitirului Sfântul Lazăr din Capitală.
În autovehicul se aflau, la acel moment, aproximativ 40 de persoane, printre care copii şi femei însărcinate. 12 pasageri au fost internaţi cu diferite traume la Spitalul de Urgenţă.