Autobuz răsturnat în Capitală: 23 de persoane au fost rănite
Un autobuz cu pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie adâncă de aproape 40 de metri, în apropierea cimitirului Sfântul Lazăr. Vehiculul circula pe cursa Chişinău-Grătieşti. În autobuz se aflau aproximativ 40 de persoane, printre care copii şi femei însărcinate. Informaţia a fost confirmată de Poliţia Rutieră.
Potrivit Poliţiei Rutiere, 23 de persoane au avut de suferit în urma acestui accident rutier. "Şoferul a pierdut controlul volanului, iar autobuzul s-a răsturnat. Carosabilul era uscat, dar acostamentul era umed, era glod. La Spitalul de Urgenţă au fost internate 12 persoane cu diferite traume. Nu ştim, deocamdată, care este starea şoferului", a declarat şeful Direcţiei Poliţie Rutieră, Sergiu Armaşu.
Cei aproape 40 de pasageri aflaţi în autobuz şi-au văzut moartea cu ochii.
"Eu sper, fiindcă Dumnezeu e mare, că viaţa oamenilor, care sunt grav răniţi, o să fie înafara oricărui pericol", a spus primarul satului Grătieşti, Andrei Florica.
Autobuzul se deplasa dinspre Chişinău spre comuna Grătieşti. La o curbă, şoferul ar fi pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în prăpastie adâncă de cel puţin 20 de metri.
Poliţiştii stabilesc cauzele accidentului.
"Versiunea ar fi că şoferul ar fi pierdut controlul maşinii şi a derapat în chiuvet. Şoferul spunea că i-a ieşit o maşină în faţă şi i-a tăiat drumul? - Asta este versiunea conducătorului auto, însă rămâne să se stabilească în cadrul anchetei", a declarat serviciul de presă al Poliţiei Rutiere, Aurelia Mija.
La locul accidentului au sosit rând pe rând zeci de ambulanţe care au transportat oamenii răniţi la spital. Pasagerii autocarului îşi amintesc cu groază de clipele prin care au trecut.
"M-am trezit când autobuzul era întors. Nu ţin minte nimic", a declarat o femeie.
"Autobuzul s-a dat mai aproape de mal, a derapat de pe şosea şi a început să se răstoarne. - Avea viteză? - Avea, de obicei acolo merg cu viteză. Când ne răsturnam lumea cădea peste noi, era haos total", a spus un bărbat.
Medicii spun că din cei 24 de pacienţi internaţi, o singură persoană este în stare gravă şi se află în secţia de reanimare.