Autobuzele Ghidighici - Chișinău, supraîncărcate, vechi și murdare. Ce spune primarul localităţii
Autobuze supraîncărcate, vechi şi murdare. Cu astfel de transport public circulă oamenii din Ghidighici spre Chişinău. Dimineața, localnicii sunt nevoiţi să aştepte minute în șir autobuzul, care uneori nici nu mai vine. Astfel, localnicii sunt nevoiţi să iasă din case cu aproape o oră mai devreme pentru a ajunge la timp la muncă.
"Şi dimineaţă, am venit odată la 5:25 şi a venit cu 20 de minute mai târziu. Care se duceau la fabrica de covoare au avut probleme la muncă din cauza autobuzului, primul care vine", a spus o femeie.
"Eu mă duc mai devreme. Noi la 8 începem, eu lucrez la Pruncul şi sunt aproape, dar pentru cei care se duc în centru e o problemă", a afirmat o altă femeie.
"- Foarte greu.
- Sunteţi nevoită să aşteptaţi mult?
- Da, chiar şi de multe ori se strică pe drum şi rămânem pe drum. Autobuzele sunt foarte vechi şi nu suntem deloc mulţumiţi. Mereu avem probleme la lucru din motiv că întârziem", a spus o călătoare.
Pe oameni îi deranjează și starea transportului public, care este vechi şi murdar:
"Transportul murdar în primul rând. O femeie a făcut observaţie taxatoarei, pentru că era agăţată o mască aşa cum au închis geamul aşa şi a rămas masca, murdară. Permanent este aşa, transportul e vechi".
"- Întârzie şi sunt foarte vechi pline de praf şi noi ne prăfuim.
- Se strică câteodată.
- Chiar nu câteodată, des chiar.
- Este o problemă veche?
- Da, de demult tare. De zeci de ani aşteptăm, dar văd că nu se ia decizia să primim transport nou".
"Întârzie de multe ori şi transportul e vechi. Şoferii nu au nicio vină, ei se străduie, muncesc, dar se strică în drum, lumea se duce pe jos, copiii de la carieră până în oraş se duc pe jos. E greu, sunt probleme".
Primarul satului Ghidighici, Victor Durbală, ne-a confirmat că problema transportului public este una veche, dar treptat se rezolvă.
"Deja noi am început de a duce tratative cu Direcţia Transport a Primăriei Chişinău, am făcut mai multe interpelări, am avut mai multe şedinţe comune. Din luna martie erau toate 5 autobuze vechi şi timp de trei luni de zile au fost schimbate deja trei autobuze noi. Sperăm că în această lună va mai fi schimbat un autobuz şi deja luna viitoare să avem toate 5 autobuze", a declarat Victor Durbală.
În total, în satul Ghidighici, care este la o distanţă de doar șapte kilometri de Chişinău, sunt peste cinci mii de locuitori.