Autocar răsturnat pe şosea în Argentina: Cel puțin 19 oameni au murit
Cel puțin 19 persoane au murit și alte 20 au fost rănite în urma unui accident produs sâmbătă în vestul Argentinei și în care a fost implicat un autocar cu destinația Chile, relatează AFP, scrie agerpres.ro.
Autocarul plecase din provincia argentiniană Mendoza. Un număr de 16 pasageri au murit în urma răsturnării autocarului pe o șosea din zona muntoasă, iar alți trei au decedat la spital, a anunțat Oscar Sagas, un responsabil al serviciilor medicale din provincia Mendoza.
Potrivit procurorului general al provinciei, Alejandro Gullé, cei doi șoferi au autocarului, ambii de naționalitate chiliană, au fost plasați în arest la comisariatul din Uspallata, o stațiune din apropierea vârfului muntos Aconcagua.
Autocarul, care aparținea companiei de transport chiliene Tur-Bus, a ieșit de pe șosea în apropierea localității Los Horcones. Conform lui Sagas, șoferul, care nu a reușit să execute un viraj dificil, a pierdut controlul vehiculului.
La bordul autocarului se aflau patru pasageri chilieni, un haitian, un columbian și 32 de argentinieni, conform companiei Tur-Bus.