Automobilul de lux Lincoln MKZ Hybrid, echivalat cu un măgar
Limuzina de lux Lincoln MKZ Hybrid, folosită de episcopul bulgar Kiril pentru a veni la slujbă, este echivalentă cu măgarul pe care a intrat Iisus Hristos în Ierusalim, consideră Bozhidar Dimitrov, fostul ministru pentru bulgarii din afara frontierelor.
Acum trei zile, episcopul regiunii Varna, Înalt-Preasfinţitul Kiril, a fost silit să demisioneze, în urma scandalului iscat de apariţia lui în faţa credincioşilor într-un automobil de lux, Lincoln MKZ Hybrid, model 2012.
Fostul ministru Bozhidar Dimitrov i-a luat apărarea lui Kiril, declarând că automobilul Lincoln hibrid nu e decât o maşina "de clas medie" şi ca alţi episcopi folosesc automobile "de cinci sau şase ori mai scumpe".
"Kiril nu putea face ca Iisus, care a intrat în Ierusalim călare pe măgar. Vă puteţi imagina un episcop bulgar călarind un magar? A intra pe măgar în Ierusalim, în acele vremuri, este echivalent cu a conduce un automobil de clasă medie, în zilele noastre. Apostolii mergeau pe jos, în timp ce Iisus călarea pe magar", a explicat Dimitrov.
Modelul Lincoln MKZ Hybrid, al companiei Ford, este considerat cea mai luxoasă maşină hibrid produsă în America. Preţul de vânzare porneşte de la 35.000 de dolari. Această versiune, lansată în anul 2010, nu există deocamdată în oferta Ford pentru Bulgaria.
Fostul episcop Kiril a susţinut că nu a cheltuit niciun ban pe această limuzin, deoarece i-a fost făcută cadou de nişte prieteni.