Automobilul unui moldovean, redirecţionat pe culoarul roşu. Fapta care i-a purtat GHINION (FOTO)
Un moldovean a încercat să introducă ilegal în ţară un lot impunător de articole de uz personal. Cazul a fost înregistrat acum două zile la postul vamal Sculeni.
Astfel, pentru efectuarea controlului s-a prezentat un automobil, însoţit de o remorcă, ambele cu numere de înmatriculare în oraşul Bălţi.
În cadrul efectuării controlului, conducătorul mijlocului auto, un moldovean în vârstă de 39 de ani, a declarat doar bunuri personale şi a menţionat că nu mai are nimic altceva de declarat.
Aceasta însă nu a risipit suspiciunile ofiţerilor vamali care au dispus redirecţionarea mijlocului auto pe culoarul roşu pentru efectuarea controlului fizic detaliat. Ca rezultat, în compartimentul marfar al autoturismului, au fost depistate peste 80 de cutii cu articole de uz personal, dosite, în vederea trasportării ilicite.
Conducătorul auto nu a putut prezenta acte de provenienţă a mărfii.
Bunurile în valoare de zeci de mii de lei nu au fost declarate sau prezentate controlului vamal în forma stabilită de lege.
Cazul este investigat de către Secţia Fraude a Biroului Vamal Ungheni în vederea stabilirii valorii exactă a mărfurilor şi examinarea ulteriorară a cazului sub aspect penal.