Autorii jafului de cărţi şi manuscrise din Marea Britanie sunt majoritatea români, care au planificat furtul ca în filme
Autorii răsunătorului jaf de cărţi şi manuscrise comis acum trei ani dintr-un depozit din Marea Britanie, au acţionat ca în filmul “Ocean’s Eleven”. La fel ca şi în celebra peliculă, ei au planificat minuţios furtul. Prejudiciul creat este de 2,7 milioane de euro.
Cărţile şi manuscrisele au aparţinut astronomului italian Galileo Galilei, omului de ştiinţă Isaac Newton sau pictorului spaniol Francisco Goya. Deşi au fost furate în ianuarie 2017, lucrările au fost găsite abia la mijlocul acestei luni sub podeaua unei case dintr-un sat din judeţul Neamţ.
Investigaţiile au fost făcute de anchetatori din Marea Britanie, Italia şi România. Încă de anul trecut, după descinderi la 45 de adrese din cele trei ţări au fost reţinuţi 15 suspecţi, majoritatea români. 12 dintre ei vor fi condamnaţi la sfârşitul acestei săptămâni de un tribunal din Londra. Anchetatorii presupun că furtul a fost făcut la comandă, dar nu au reuşit să stabilească cine a solicitat cărţile. Acum trei ani, mai mulţi indivizi mascaţi au urcat pe acoperiş, au tăiat tavanul de sticlă și au coborât pe frânghii aproximativ 13 metri, fără să declanşeze alarma. În total au luat peste 160 de cărţi şi manuscrise din secolele XV şi XVI. Suspecţii sunt acuzaţi că din 2016 până în 2019 au comis nenumărate alte jafuri, cu prejudicii de milioane de euro. Aceşti ar avea legătură cu o grupare interlopă din România specializată în prostituţie.