Noi promisiuni privind construcţia digului de la Nemţeni. Autorităţile dau de înţeles că începutul reparaţiei este foarte aproape. Asta după ce până marţi dimineaţa vor fi gata două diguri provizorii pentru a îngrădi accesul apelor.
Apa dintre acestea va fi pompată pentru ca terenul să se usuce şi să înceapă reparaţia digului principal. Nu se ştie însă cât timp va trebui pentru a pompa apa dintre diguri, pentru că în unele locuri adâncimea ajunge şi la 9 metri.
Lucrările în apropierea digului de la Nemţeni au început pe 16 iulie.