Autoritățile au stabilit cauza preliminară a accidentului aviatic de la Vadul lui Vodă
Accidentul aviatic de la Vadul lui Vodă din luna aprilie curent a fost provocat de pierderea puterii motorului într-un viraj abrupt. Concluziile preliminare au fost publicate într-un raport al Ministerului Economiei.
În cadrul investigației tehnice, inițiate de minister, a fost reconstituit istoricul accidentului din 18 aprilie, pe baza declarațiilor martorilor și a celor implicați.
Investigația tehnică de siguranță arată că aeronava era pilotată de un cursant și un instructor. Cursantul s-a dovedit a fi o femeie care avea circa trei ore de experiență de zbor, iar instructor era un bărbat cu o experiență de zbor de puțin peste cinci mii de ore de zbor.
După a treia aterizare la zborurile în ture de pistă (într-o serie de 5 zboruri), avionul a decolat, iar la înălțimea de 85 de metri, cursantul a indus aeronava la stânga sub un unghi de 20-30 de grade și transfer simultan al aeronavei la zbor pe orizontală. În timpul virajului, puterea motorului a scăzut brusc. Instructorul a preluat controlul aeronavei, însă avionul a început să coboare brusc și să se încline pe aripa stângă. Intrând într-o spirală abruptă, avionul s-a ciocnit aproape vertical de copaci, prăbușindu-se în pădure.
Raportul arată că în urma accidentului, piloții s-au ales cu vătămări corporale medii și ușoare. Acestea au ieșit singuri dintre fiare.
Aeronava a fost distrusă în totalitate și nu poate fi supusă restabilirii, alte prejudicii nu sunt.
Aeronava a fost fabricată în anul 2006, iar autorizația de zbor este valabilă până pe 24 aprilie 2021.
Investigația acestui accident este în curs de desfășurare. După analizarea tuturor materialelor/probelor obținute pe parcursul investigației, Comisia va întocmi și prezenta raportul final.