Autorităţile bulgare au confiscat 400 kg de heroină în portul Varna de la Marea Neagră. Drogurile au fost găsite ascunse în patru containere pe o navă sosită din Dubai pe 7 februarie şi care transporta material de construcţie din Iran, au informat autorităţile bulgare marţi, într-un comunicat.
Valoarea drogurilor pe piaţa neagră este estimată la 35 milioane de leva (22 milioane de dolari).
Încărcătura avea drept expeditor o companie din Iran şi ca destinatar o firmă bulgară din oraşul Şumen, al cărei proprietar a fost arestat pentru 72 de ore. Al doilea suspect reţinut este un vameş, scrie agerpres.ro.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi riscă pedepse cu închisoare de până la 15 ani.
Potrivit autorităţilor, o cantitate atât de mare de heroină nu era probabil destinată pieţei bulgare. Ancheta continuă în acest caz.